Sunt Bucureștean. Am copilărit în Aviației lângă Fabrica de Avioane și componente Metav, unde tatăl meu era preot și am visat să și fac aviație. Avioanele din capul meu au decolat fără mine și, chiar dacă credeam că voi cuceri lumea, cu ele, n-a fost sa fie. Am dat examen la Liceul de Aviatie dupa revolutie, și am intrat dar Dumnezeu avea pentru mine pregătit un alt fel de a o cuceri! Și, dacă nu pe toată, o mica părticică din Creația Lui, mi-a pregătit-o cu iubirea Sa de oameni și mie.
Aveam unsprezece ani când a fost revoluția și nu am înțeles mare lucru atunci, din asta, chiar dacă am văzut că după ‘89 mama nu mai trebuia să stea ore în șir la cozi ca să îmi aducă ciocolată chinezească și bomboane cubaneze, bananele nu mai erau pe dulap în ziar și mulți tineri își dăduseră viața ca noi să trăim mai bine. Îi țin minte pe majoritatea la care tatăl meu a slujit la căpătâi ca preot făcând milostenia de a le face slujba înmormântării în acele zile cumplite. Am înțeles atunci că lumea, cel puțin cea pe care o vedeam eu, s-a schimbat.
Indragostit de avioane, în continuare, am facut o mare pasiune pentru motoare sau, nu stiu, poate am avut-o în sânge de la bunicul matern… iubesc masinile si le caut pe cele vechi ca să le recondiționez, într-o încercare disperată de a le salva. Cât pot. Și să mă bucur cu ele.
Ador să șofez. O parte din viața mea se petrece mai mult la țară, și pentru că iubesc caii putere sau, poate nu doar din cauza asta, îi iubesc și pe cei reali, pe cei adevărați. Imi plac caii de mor, dar peste toate acestea ador oamenii.
Sunt preot. Ca și tatăl meu, încerc sa vindec răni. Sufletesti. Cât pot. Uneori, și eu plâng de neputință. De greutăți. De necredința din jur. De amărăciunile oamenilor.
Încă din zorii televiziunilor private am cochetat cu ideea de a face ceva în media. Așa se face că, începând cu nopțile nedormite și emisiuni de noapte, fie că erau la Radio Delta, apoi la SOTI TV, Tele 7 ABC, PRO, NAȚIONAL apoi B1, peste tot am lăsat bucăți din sufletul meu gândind la enoriașii mei ca la familie, că trebuie să slujesc oamenii. Sute de reportaje despre viața reală, ciorne scrise, creionări în minte, am făcut, în tot timpul în care m-am aflat în fața oamenilor cărora trebuia să le aduc Cuvântul Lui Dumnezeu.
Peste tot și în tot am pus suflet gândind și încercând să găsesc împreună cu diverși colegi de platou din tot felul de domenii răspunsuri, măcar, dacă nu rezolvări pentru cele mai arzătoare întrebări și framântări sufletești. Am fost tot felul, în viața asta… chiar și un fel de ,,location manager,, de Teleorman, căci nu puteam să las să treacă o echipă de artiști atît de mari pe la mine prin județul care m-a adoptat, fără să mă duc la ei, când s-a filmat partea a doua din Moromeții, să mă implic.
Întotdeauna, cred eu, a învăța continuu este obligația fiecăruia dintre oameni. Tot timpul avem câte ceva de învățat și, uimitor, cele mai curate lecții, le primim de la copii. Mai ales de la ei. Oamenii simpli, de multe ori, și ei ne devin cei mai elevați profesori.
A-i asculta pe ceilalți este cea mai înaltă calitate, după mine. Nu mă refer la Taina Sfintei Spovedanii, nu cred că pot să mă refer nici la taina ascultării dar, cred asta pentru că omul nu a ascultat porunca divină şi astfel a cunoscut durerea morţii.
Ascultarea semenilor… taină mare! Să înveți de la fiecare.
Iubesc natura în toate manifestările ei și mă topesc dupa fotografii bine făcute. Viața omului însă, este cea mai de preț comoară, iar iubirea dintre oameni este apa care ne ține vii. Asta cred.
După Henry Coandă a urmat un voluntariat activ în S.C.I, adică Service Civil International, unde am cunoscut foarte mulți oameni din culturi și nații diferite, am întâlnit oameni adevărați care fac cinste țării și față de care am un respect deosebit și o admirație aparte, cu unii sunt prieten și azi. Acolo am înțeles și am învățat să trăiesc înțelegând că fiecare om are o inimă și un crez al său indiferent de cultura din care provine…
Cum vă spuneam, ador să ascult oameni din toate mediile sociale. De 20 de ani păstoresc un azil de bătrâni și tineri cu nevoi speciale, fără vreun folos material. Sufăr și mă bucur alături de ei, ca și cum ar fi rudele sau prietenii mei. Îi iubesc sincer.
_______________
Jurnalista Camelia Moise despre Marcian Mihăescu/ martie 2019
Sunteți un preot deosebit. Mă bucur că ”drumurile” ni s-au încrucișat, așa virtual ...
RăspundețiȘtergere