vineri, 27 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap CV - Acasă

Treci române pe acasă
Deschide-o, și dă cu var
Costă doar cinci lei o pungă
Și miroase a proaspăt iar.

Nu e toxic fii pe pace
Casa să respire o face.
Îndreaptă icoana casei
Pune-i un ștergar curat
Că de când trăiești prin lume
Nimeni n-a facut curat.

Dă cu gaz pe dușumea
Cum făcea bunica ta.


Cel mai bun dezinfectant
Curăță lemnul profund
Fug bacterii rând pe rând
E biocid natural
Ea știa. Tu n-ai habar.

Dacă treaba ai terminat
Caută un drob de sare
Și aruncă-l în fântână
Ia și-un bulgăre de var
Și-o să ai iar apă rece
Apă vie, bună.

Pune perdele la geam
Scoate la aer curat
Cuvertura de pe pat.
Repară uluca-n gard
Mai găsești cuie prin sat.

Să vopsești garduțul prispei
Mamaia-l vopsea mereu.
Cum putea și ea sărmana
Tare-i era greu.

Tu ești tânăr și-n putere
Să muncești e o plăcere
Fă cu drag curat în ea
Căci e casa ta
Tare s-ar mai bucura bunicii
Să te vadă așa.

Casa ta-ți va fi salvarea
Curticica, alinarea.
Iarba verde mângâierea
Rugăciunea, vindecarea.

A, și nu uita un lucru
S-aprinzi căndeluța
Va înmulți răbdarea
Îți va da sfânta lumină
Ți-va fi apărarea.

Noi ăștia din ,,evul mediu,,
Avem o Credință
Ne cinstim părinții
Suntem mai săraci ca alții
Dar ne ajută sfinții.

Dumnezeu ne-a dat viața
Nu ne lasă morții
Câte boli ar fi pe lume
Nu suntem ai sorții.

Stai acasă-n sat la tine
Unde te-ai născut
Nimic nu-i mai scump pe lume
Ca pământu-ți sfânt.

Respiră și te-odihnește
Unde ai crescut
Ține-te de Dumnezeu
Și nu ești pierdut.

m.i

luni, 23 martie 2020

Jurnal de dragoste necreata - Cap CIV - Indemnul

Ora 21. Noapte albastră cu mii de stele pe cer. Prin catifeaua purpură a draperiililor luna încearcă să pătrundă în casă furișându-se pe lângă zidurile înalte.

Casa impunătoare mai păstrează ceva din farmecul secolului al XIX- lea când meșteșugiți arhitecți au construit-o pe strada în pantă special parcă creată, cu pavaj din piatră de Rucăr și felinare turnate în fontă. Lady rămăsese nemișcată oprind timpul cu frumusețea ei privindu-se în cristalul oglinzii înalte veneziene încătușate într-o sculptură maiestuoasă din lemn de trandafir. 
A trandafir mirosea și ea, toată.

Purta o rochie anume croită la Paris, neagră, lungă, ce dezgolea tainic farmecul unui picior fin, un pandant elegant pe un lănțișor subțire abia vizibil și un micuț ceas din aur cu pietre pe mâna prețioasă. 

Părul lung și drept de culoarea ambrei cădea într-un fel anume pe spatele gol al rochiei neînchise, fascinând. Ochii plini de lumină, senini și mari accentuau aerul de femeie puternică, calculată și detașată. 

Buzele cărnoase, pline de pasiune, roșii, erau într-o luptă mută cu sentimentul de detașare, dezvăluind multă căldură ființială. Extrem de bine proporționată avea un metru șaptezeci fără pantofii cu toc.

Privirea i se mută brusc spre fereastra înaltă, se întoarse parcă așteptând.
Mașina, un Rolls Royce Phantom I 1935, lung, negru lac, și-a stins farurile așteptând-o. 

Nerăbdător și vizibil emoționat, șarmantul domn strângea cu mâinile prin mănușile din piele fină crem, volanul alb sidef de fildeș. Inima îi bate tare. Tare gata să îi spargă pieptul de dor. Se aprinde o lumină în cameră și lady vine ușor spre geam. 

Simțea că îi explodează inima de nerăbdare să o țină în brațe.

Ea superbă, dă perdeaua și draperia la o parte și apare în fereastră. Este absolut fermecătoare. În mâinile fine ține o coală de hârtie alb imaculat. 

El se chinuie să citească prin parbriz mesajul ei. Tâmplele îi zvâgnesc de emotii. Citește. 
 Mai citeste o dată. Încă o dată. 

,,Stau în casă!,,


m.i.

sâmbătă, 21 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap CIII - Tu erai cel mai bogat

În căsuța ta săracă
Tu erai cel mai bogat
Toate stelele din cer
Luminau al tău palat
Gustul pâinii de la mama,
Nu-i altul mai minunat.

Tatăl îți era știința
Înțelepciunea, credința.
Soarele de dimineață
Cu blândețe te-ncălzea
Roua florilor și iarba
Picioarele-ți mângâiau.


Lunca cât era de mare
Era toată curtea ta.
Și pădurea și islazul
Bogățiile din ea.

Aveai văcuța cu lapte
Putineiul plin cu unt
Cașcavalul afumat
Cel mai bun de pe pământ.

Aveai păsări peste tot
Cuiburi își făceau și-n pod
Găini multe și cocoși
Cloști și puișori pufoși.

Mierea dulce de salcâm
Și vinul roșu și bun.
Aveai caii mari în grajd
Fierul de plug sub obroc
Putere multă de muncă
Nu aveai nici ,,stres,, nici ,,off,,.

Răsuna ulița mare
De atâția copilași
Se jucau amiaza mare
Erau zglobii și poznași.

La scăldat era o larmă,
Bucurie pe copii.
Cât era soare pe cer
Se-ntreceau la alergat.
Crucea de pe turla mare
A Bisericii din sat
Unea cerul cu pământul
Într-un glas cu toți cântau
Că Hristos a Înviat!
Țintirimul dintre vii
Plin de brazi și duzi bătrâni
Era locul de odihnă
Unde celor adormiți
Se puneau sub cruci lumină.

Macii roșii dintre spice
Galbenul grâului copt
Cerul albastru plin de stele
Diamante dacă aveai
Unul nu era ca ele.
Iarna satul tot albea
Și de sănii se umplea
Copiii cu mic cu mare
Se dădeau pe derdeluș
Făceau tumbe prin zăpadă
Se jucau toți la grămadă.

Focul în vatră trosnea.
Lămpița de la fereastră
Lumina căsuța ta.
Ruga mamei cea de taină
În odăiță la icoană
Era o comoară mare
Ce în lume seamăn n-are.

Căsuța bunicilor
Poveste plină de flori
Masa mică oltenească,
Masă mare împărătească.

Când pe ea-ți punea bunica
Bunătăți nenumărate
Cozonaci, plăcinte calde
Pâinea coaptă din cuptor
Cu must rece în ulcior.
Dumnezeu ți-a dat comori
Bucurii și sărbători.
Bunici sfinți
Părinți curați
Și avere, mai mulți frați.

Să-ți fie de ajutor
Drumul spre rai mai ușor.
Cu iubire și credință
Ai în viață biruință.
Dar un lucru nu uita
Comoara, averea ta
Este ruga cea curată
Fapta binecuvântată
Cuvântul dat să-ți cinstești
De sărmani să te-ngrijești
Adevărul să-l iubești
Pe părinți să-i ocrotești
Să mulțumești pentru toate
Lucruri scumpe minunate.

m.i

Jurnal de dragoste necreată - Cap CII - Ziua Învierii

Ce taină mare ascunde în sine Noaptea Învierii celor care nu cunosc puterea credinței.

Toate luminile se sting și candelele. Biserica rămâne minute bune în beznă totală. Timpul se oprește. Totul este întuneric închipuire ă cumplitului iad cu Adam și noi, tot neamul lui așteptând înfrigurați și cuprinși de beznă Eliberatorul


Fiecare dintre noi de două mii de ani am trăit și trăim acest moment emoționant curat și de febrilă așteptare tainică, îngrămădindu-ne ontologică năvală spre Altar, vizibilă, mai ales la cei mai curați și nevinovați dintre noi, la copii, spre speranță cu credință nădejde și dragoste acolo unde credem că ne vine Lumina în întunericul așteptării noastre.

Și din Altar, un glas poartă viața, vestea Buruitorului întunericului Care este neliniștit de soarta noastră a celor din iadul durerii al lumii de azi, modernă și totodată însîngerată a mesajului mântuitor al Învierii.

,,Veniți de primiți lumină!,, este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea fiecăruia dintre noi zdrobit de mulțimea durerilor și a greutăților zilnice:
,,Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne; Doamne, auzi glasul meu!,, Pe.129, 1.

Și atunci redevin toți frați ca îngerii din Cer și cu mare putere, lumina întru întuneric luminează și Biserica se inundă de bucuria vieții a luminii pâlpâitoare a lumânărilor ce  îndreaptă pașii celor vindecați și înviați spre ieșire lăcașul rămâne gol și întunecat prearătare sensibilă a iadului răvășit de întâlnirea lui Adam și a neamurilor cu Dumnezeu și eliberarea de către Dumnezeu. 

Preînchipuind întâlnirea unică a celor doi Adam cum spune Sfântul Epifanie:
,,Adam cel vechi mai robot ca ceilalți ă vorbit astfel<<aud pașii unuia care vine către noi!>>. Și, pe când vorbea, Domnul a intrat cu arma biruitoare a Crucii. Uluit, Adam a strigat către ceilalți: <<Domnul meu să fie cu voi țoți>>. Și Hristos i-a răspuns lui Adam: <<Și cu duhul tău>>... <<Ridică-ți din morți. Eu sunt Dumnezeul tău și pentru tine din iubire ți-am devenit fiu.

Scoală-te și să plecăm de aici, căci tu ești în Mine și Eu sunt în tine, amândoi formăm o singură persoană unică și indivizibilă. Ridică-te și să plecăm de aici să trecem de la durere la bucurie. Tatăl Meu Cel din Ceruri așteaptă oaia cea pierdută Împărăția Cerurilor vă așteaptă>>.

Oare câți din toți cei care vin la Sfânta Biserică în această noapte mântuitoare înțeleg această minune a mântuirii? 
m.i

joi, 19 martie 2020

Jurnal de dragoste necreata - Cap CI - Ajutorul Sfantului Nicolae a treia oara in viata mea

Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta..

Diferenta dintre viata si moarte...?! Diferenta sta in iubirea necreata pe care Dumnezeu o revarsa peste fiecare dintre noi in toata vremea si in tot locul indifirent unde ne-am afla.

Cu trupul sfartecat de durere, sa fi fost si frigul asfaltului umed, nu imi amintesc...  stiu doar ca m-am trezit dupa ore bune de mers cu elicopterul pe o masa masiva de inox care ma ducea cu gandul ca sunt intr-o morga. Ma simteam abandonat, sfarsit si doar un gand nu ma lasa sa mor, acela ca sunt neimpartasit.


Sigur rugaciunea cu lacrimi a tatalui meu  a intors mila milostivirii lui Dumnezeu la fata mea, si dupa o stare de incostienta sora cu coma, am deschis ochii intr-o dimineata de marti pe un pat de spital din lumea asta mare..

La capul meu am vazut pentru a treia oara in viata un batran care semana aidoma Sfantului Nicolae, asa cum il stim din icoanele ortodoxe si care mi-a zis trezeste-te frate, vino sa savarsesti Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.

M-am trezit si intr-adevar eram cusut tot, insa nu imi mai era frig...

La Dumnezeu nimic nu este cu neputinta a le intoarce si a le preface spre folosul vietii celei drepte si dezmeticindu-ma din starea aceea de sfarseala si dureri greu de descris, am simtit bratul drept la locul lui, ca si cum totul ar fi fost doar un cosmar. 

Cat de simpla este fericirea si cat de usor este sa ajungi la ea, trebuie doar legatura harului cu Dumnezeu sa fie neintrerupta si trecerea prin greutati este doar ca un vis.
Alergam dupa fericire nestiind ca fericirea inseamna doar miracolul acesta ca suntem vii din mila si iubirea Celui Preainalt...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
-m.i-

luni, 16 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap C - Cat de frumoasa este viata!

Mergi înainte și bucură-te de viață
Crede, fii sincer, iubește, învață
Și nu avea teamă de necunoscut
Dumnezeu e cu tine nu te-a părăsit
Urcă încet pe cărarea vieții
Fii răbdător și ajută pe alții.

Boli în lume au fost și vor mai fi
Și atâta spaimă-n omenire
Și totuși sunt,
Și tu exiști.

Dar sunt și cântece și bucurii
Și-atâta soare-n miez de zi
Cât de frumoasă este viața în sine.

Nepăsători la zvonuri și lucizi
Ne vor exlude din a bârfei teamă
Și vom rămâne trăind să privim de afară
Spectacolul acesta cu temă de dramă
Vom râde tare de a lor proastă piesă
Mi-e teamă doar că ne vor privi cu teamă.

Și vom pleca dansând, râzând tare
De gura lumii nici că ne pasă.
Căci gura lumii inventeză multe
Ei au mai așteptat sfârșituri chiar sfârșit de lume
Și s-au temut prea mult de multe.
Noi avem treabă și prea mult soare-n suflet.

m.i

sâmbătă, 14 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCIX - ,,Iată, te-ai făcut sănătos de acum să nu mai greșești,,

Și totuși au mai înflorit caișii
Și-i miros de primăvară.
Tot mai cântă la ferestre
Păsărele. Și-apoi zboară.

Pădurea se colorează
De atâtea flori frumoase.
Vântul adie prin păr
A fost iară Mărțișor.

Ghioceii au trecut
Prea puțini i-or fi văzut.
În roua de dimineață
Soarele pe cer se-nalță

Vine o vreme trece o vreme
Natura-și urmează rostul
Răsare crește înflorește
Bucurie dăruiește.

Animalele fac pui
Râul și-are cursul lui
Ramul cântă-n vânt, doinește
Numai omul se-ndoiește.

Cade tare-n deznădejde
Pe Dumnezeu îl mâhnește
De nimic nu mulțumește
Fără bucurii trăiește.

Nu-l mai bucură natura
Își taie, vinde pădurea
Se înstrăinează iute
De părinți, frați și de rude.

Ca la ordin se ascunde.
Ar face orice să scape
De ce oare? Nici nu știe.
Se supune din prostie.

Vezi oameni abandonați
Parcă-am fi cu toți ciumați
Au uitat ce e iubirea
Și-ncepe domnia ura.

Doamne Fii Tu bun cu noi
Și ne scapă de nevoi
Șterge Doamne toată boala
Și teama ce-a cuprins Țara

m.i

vineri, 13 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCVIII - Credinta

De moarte să n-ai frică. Ai frică de păcat
Și nu uita creștine, Hristos a Înviat!

De moarte să n-ai frică
Ai frică de greșeli.
E Dumnezeu cu tine
Nu te lasă să pieri.

Dacă mai ai credință
Nu e totul pierdut
Spune, ajută-mă Tu Doamne
Și te ajută oricând.

Oi multe dacă are
Și una cade-n râpă
Păstorul lasă pe toate
Și fuge s-o ajute.

Și când cu greu o scoate
Din râpa cea adâncă
Rănit și plin de sânge

Uită pe loc durerea. De bucurie plânge.

Fii unul din cei zece de lepră vindecați
Ridică-ți la cer ochii
Și spune mulțumesc eu Doamne!
Și pentru ceilalți frați.

Fiul risipitor eu sunt, Tată Preabun
Mi-am cheltuit viața
Multe greșeli făcând. Primește-mă la Tine
Nu mă lăsa flămând.

Și iartă-mă Tu Doamne
Chiar dacă nu știu să iert
Vindecă-mă iar din boală
Și fă-mă bun și drept.

m.i

joi, 12 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCVII - Povestea uitată a Farului Genovez

Povestea uitată a Farului Genovez, cel care i-a călăuzit zeci de ani pe marinarii din toata lumea. Locul de întâlnire al îndrăgostiților numit demult ,,flacăra iubirii,,

Unic prin arhitectură, Farul Genovez se înalţă zvelt pe mica faleză a Cazinoului, în apropierea statuii poetului Mihai Eminescu.
Construit în anul 1860, istoria acestui simbol al Constanţei este mai puţin cunoscută azi.


Farul Genovez a fost  ridicat la mijlocul  secolului al XIX-lea de inginerul francez de origine armeană, Artin Aslan. A fost ani la rând locul spre care se îndreptau privirile tuturor marinarilor care ajungeau în Portul Constanța.
În călătoria lor pe întinderea albastră, ochii le  erau ațintiți spre licărirea focului reflectat în oglinzile venețiene atent așezate. Știau că dacă văd acea lumină, sunt aproape de țărm în siguranță.

Farul Genovez este un monument care ar putea trece ușor neobservat, însă frumusețea și importanța sa pentru istoria orașului Constanța, simbolul, istoria lui sunt de necontestat. În ciuda numelui, farul nu are nimic în comun cu genovezii.

O istorie de demult rostită prin viu grai de bătrânii marinari spune ca ar fi fost construit pe locul unui vechi far genovez, de aici numele.

 Chiar si in prezent, originea edificiului nu este stabilita cu exactitate neexistând prea multe documente scrise. Multa vreme s-a vehiculat ideea conform careia, pe locatia actualului far, navigatorii genovezi ar fi ridicat, la 1300, un far care sa le inlesneasca navigatia in zona portului. Prin restaurarea vechiului far medieval, la 1860 s-ar fi construit ceea ce numim astazi Farul Genovez. Faptica istorica nu sprijina, insa, aceasta teorie. Iar arta dobrogeana, nici atat – nu am vazut vreo pictura, vreun creion pre-1860 in care sa apara vreun far sau macar ruinele unui far in aceasta locatie. Din ceea ce cunoastem si recunoastem astazi ca adevar istoric, Farul Genovez a fost construit intre 1858-1860 de catre inginerul francez de origine armeana Artin Aslan.
Pe langa destinatia sa principala, de inlesnire a navigatei, arhitectura sa deosebita i-a conferit in scurt timp rolul de loc de intalnire al constantenilor. Farul era dotat cu lumina statica (raza acestuia nu se rotea) si a functionat pana in 1913, cand instalatia de iluminat a fost dezafectata. In contextul in care zona s-a dezvoltata puternic si o serie intrega de cladiri-monument s-au ridicat in zona, Farul Genovez s-a integrat perfect in arhitectura eclectica a B-dului Elisabeta. In 1948 a fost restaurat si de atunci si-a pastrat rolul de obiectiv turistic de marca al Constantei. Si totusi… intrebarea ramane – de unde numele de Farul Genovez, daca acesta nu a fost ridicat de navigatorii peninsulei Italice ? Exista mai multe ipoteze, unele dinte cele mai pertinente fiind prezentate de Petre Covacef in cartea Povestea Farului Genovez: “mai degraba numele de genovez vine de la un calificativ care a fost acordat de turcii care au ocupat Dobrogea pana in 1878.

 Impresionati de zidurile groase intalnite in mai multe locuri din Constanta le-au denumit in graiul lor, -Geneviz Calee-  (cetate genoveza).


La Constanta au existat mai multe constructii care au purtat numele de Chei genoveze, Magazii genoveze si nu se putea ca o constructie de far sa nu se numeasca Far Genovez.”
Indraznesc sa adaug aici o ipoteza proprie – priviti Farul Genovez al nostru, constantean, si apoi farul genovez original, legendarul Lanterna. Sigur, discutand la o scara mult redusa, asemnarile arhitectonice sunt evidente.

În jurul Farului Genovez s-a țesut o frumoasa poveste de dragoste.
Artin Aslam inginerul, rămăsese aici din doar din dragoste pentru o localnică de care s-a îndragostit nebunește. S-au căsătorit și s-a angajat aici, la compania care a construit Portul Constanța. Fiind inginer constructor, a construit acest far.

Unic ca arhitectură, cu un turn în formă octogonală, farul Genovez măsoară 8 metri înălțime și este construit din blocuri masive de piatră. Are în interior o scară în formă de spirală, cu 53 de trepte. Lumina lui statică era vizibilă de la 5 kilometri în larg.
Farul Genovez a funcționat activ până în anul 1913.  Datorită valorii sale inestimabile, a intrat în circuitul monumentelor istorice care încă mai rezistă asediului anilor. Deocamdată, construcția nu poate fi vizitată de turiști.

m.i

surse: net/ historia/ NTV-reporter/ aedificium constanta

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCVI - Stai cu minte

Stai cu minte.
Liniștit.
Nu o să pățești nimic.
Fii empatic
Fii blând. Bun
Unitatea-i cheia acum.

Omul cât de mititel
Dumnezeu știe de el.
Singur nu e niciodată
Îi dă îngeri. O armată.
Cât de grea i-ar fi viața
Îl ajută. Îl învață.

Fii curat la trup și-n suflet
Nu minți, speria pe alții
Când îi vezi mai slabi ca tine.

Îi ajută, fă-le bine
Dumnezeu îți dă putere
Și te ajută și pe tine.

Nici să nu te temi creștine
Dumnezeu este cu tine.
Iar de moarte să n-ai frică
Vine când e rânduită.
Nu când vor unii și alții
Sau cei care-și urăsc frații.

Boli au fost și vor mai fi
Ciumă, lepră, epidemii.
Însă cea mai gravă boală
Este inima de piatră.
Când inima se-mpietrește
Rațiunea înnebunește.

Omul fără rațiune
E pierdut pe-această lume.
Nu mai are milă, minte.
Egoismul îl cuprinde.
Trăiește doar pentru el.
Din minciuni își face țel.

Te ajuți doar ajutând
Cu o pâine, cu-n sfat bun.
Având grijă de bătrâni
Ajutând pe cei sărmani.
Cel mai bun medicament
E iubirea- rezultat eficient.

Dacă tu ajuți pe alții
Chiar pe tine te ajuți.
Pe pământ e fericit
Omul cu prieteni mulți.
Ai nădejde-n Dumezeu.
Azi un lucru s-a uitat. Că: Hristos a Înviat!

m.i

marți, 10 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCV - Din vremea foametei

Tata avea un dascăl cu o vârstă venerabilă la Sfânta Maria, pe dl. Costică Ichim cu originile în Moldova și mi-a povestit că dl. Costică i-a istorisit un fapt destul de interesant din copilăria dânului pe cât de trist pe atât de dur totodată din vremea foametei* celei mari din românia de după război din anii grei 1946-1947 dar mai grea în Basarabia și Moldova de graniță când a fost o perioadă de lipsuri alimentare majore în special la nivelul populației provinciei Moldova, consecință a unui complex de cauze: în principal seceta, dar și distrugerile agriculturii provocate de războiul cumplit de greu, existența livrărilor de alimente impuse de condițiile armistițiului (și de existența Armatei Roșii), efectele negative ale reformei agrare din martie 1945, precum și lipsa de interes — în contextul ocupației sovietice, a guvernului, care nu a controlat zona de est a țării timp de un an.

Așadar, populația era atât de sărăcită că fierbeau bieții oameni scoarță de copac și beau zeama sau făceau pisând-o turtițe. Cumplit. 

Tragică însă este următoarea istorioară. Copiii ca și astăzi tot copii erau și se jucau împreună mai mereu adormind în fiecare seară frânți de oboseală și foame. Așa se face că din cauza lipsurilor mureau foarte mulți copii și părinți tineri. 

Când murea câte cineva oricât de săraci ar fi fost bieții de ei puneau mână de la mână și făceau câțiva colaci mortului o ciorbă mai cu cartofi și grâu fiert cu zahăr candel topit în el- coliva de pomenire. Și pentru copiii aceia moartea era un prilej de mare bucurie și se laudă, aveau față de ceilalți mâncare și făceau în invidie unii altora la joacă pe ulițe născându-se așa și un joc care se numea ,,mortul,,. 

Își strigau umilindu-i pe ceilalți:
,,sâc, sâc, sâc, noi avem mort, voi proștilor n-aveți mort. Uite a murit fratele meu mai mic ce bine, sau, a murit mămuca,,

Document
,,Şi familia preotului Gheorghe Frigioiu din satul Făclia a luat pe timpul foametei un băiat de crescut. Adus din Moldova, Mitică a fost îngrijit de preot şi de preoteasă ca pe propriul fiu. 

Când au venit să-l ia acasă după un an, micul moldovean a început să plângă. „Eram ca fraţii. S-a rugat tata de ei cu cerul şi cu pământul să-l lase la noi să-l creştem, că nu-i va lipsi nimic, îl va da şi la şcoală, îi va face un rost. N-au vrut. Plângea săracul Mitică de sărea cămaşa pe el… Plângeam şi eu, plângeam toţi... 

Nu l-am mai văzut de atunci. Noi ne-am mutat în altă parohie din Dobrogea şi n-am mai ştiut nimic de el“, povesteşte cu regret Vicenţiu, fiul preotului, ajuns la vârsta senectuţii.,,

Bătrânii, care or mai trăi azi știu că istoria este adevărată și adevărat vă spun. 

m.i
_____________________________
*Foametea din 1946 – 1947 a avut cauze multiple, complexe: operațiunile militare și distrugerile provocate de război, în martie – iunie 1944, în regiunile nordice și centrale ale Moldovei istorice; ocupația sovietică și jaful local sistematic al acesteia; pământul arabil nelucrat în 1945 – 1946; lipsa forței de muncă agricole în 1944 – 1946, moartă în război, prizonieră în lagărele sovietice sau plecată în refugiu în sud – vestul țării; lipsa precipitațiilor în 1945 – 1946; dezinteresul guvernului pro-comunist dr. Petru Groza pentru reluarea lucrărilor agricole sistematice în zonă; lipsa utilajelor și animalelor pentru lucrări agricole în 1944 – 1946. Din date neoficiale este cunoscut că au murit de foame mii de oameni.

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCIV - Tată, nu uita, ai credință mare în Dumnezeu. Atât.

Tată, nu uita, ai credință mare în Dumnezeu. Atât. 
Nu avea speranță la oameni. Nici așteptări. Doar la Dumnezeu.
Oamenii uită întotdeauna, este o lege a lor. Vor uita. Indiferent cât i-ai iubit. Nu contează niciodată cât ții la ei și nici ce faci sau cât ai făcut să fie fericiți. Nici momentele toate cât ai fost lângă ei. Oamenii vor uita.

Tu iubește la fel, Dumnezeu nu uită!

Dumnezeu dă anii vieții după credință, sănătatea după cum alegem să trăim, fericirea după străduință, dragostea după putința noastră de a dărui dragoste, bucuria după dorința noastră de a dărui bucurie.

Ascultați pilda aceasta şi niciodată nu disperați, aveți credință!

Mare este Dumnezeu!

Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, când creştinii erau prigoniți de moarte un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea:

Mare este Dumnezeu! În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştini.

 Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese ură mare pe el pentru vorba ce o avea.

Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.
– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră foarte scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.

– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!
Împăratul ia inelul, spunând că merge să-l pună în cutie; intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, îi dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:
– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.

Ceasornicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţa. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el se apucă să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga:
– Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?
În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp, femeia se apucă să taie peştii, dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să vezi? În pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: Mare este Dumnezeu!
Asta-i chiar   piatra de la inelul împăratului.
Şi se-apucă ceasornicarul, curăţă inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.
– Ei, l-ai curăţat? – întrebă împăratul.
– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!
Împăratul, când văzu inelul cu piatra în el, rămase uimit.
– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.
– Ai aruncat-o, împărate, dar… «Mare este Dumnezeu!»

Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în picioare şi, ridicându-şi ochii spre cer, zise: Cu adevărat, mare este Dumnezeul tău!

________________

luni, 9 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCIII - Purtătorii kaftánelor domnești de astăzi și virusul fricii de țèpe.

Țelul parvenitilor a fost și este dintotdeauna puterea. Pripășiți din te miri ce cotloane ale satelor sărace tocmai din fundul țării, direct în orășelul lui Bucur, aici pe malurile Dâmboviței unde este apa mai dulce, puturoșii inculți sau duamnele trecute prin cele paturi au ,,dat din coate,, călcând pe cadavre si s-au urcat în fotoliile înalte la pupitrul de comandă al bietei țărișoare palidă de la atâta căpușat. Toți cu facultăți ale căror diplome dacă le-ar rătăci, nu ar ști să îngaime ce au absolvit, produsul industriilor de diplome în spiritul bietului haret saracu' care probabil n-are liniște nici in mormânt și a altor gherete de cartier (facultăți) care au transformat analfabeții în licențiați.

Apoi fără scrupule aceștia, egoiști și plini de ură, calici peste vreo măsură cunoscută, purtători fără merit ai kaftánelor* domnești de astăzi, au mutilat istoria, au ascuns martirii, au murdărit memoria adevăraților politicieni și s-au tolănit cu dosurile lor spurcate în scaunele moi ale birourilor istorice, behăind că ei sunt cei care vor binele poporului, dând ordonanțe peste ordonanțe care mutilează constituția și duc la sapă de lemn omul de rând. De frica țèpelor răsplată au hotărât sub jurământ în fața 'mnezeului lor scaraoschi, că vor vinde brazii înalți ai țării până vom importa bețe de chibrituri și pe cât posibil țèpele să le reabgradeze și să le împartă poporului. 

Abgradarea aproape pe nesimțite nici n-a durut la început, blugii piramidă, dozatoare tec-cancerul la pahar, televizoare color la prețuri de apartamente, apoi le-au facut mai groase și mai ascuțite, caritas, fni, imgb, aro, și așa mai departe le-au simțit toți până n-a mai rămas mare lucru dar ei vor să vândă și pe acela. 

Acum este bătălia lor cu nația, ,,a mai grea,, vor cu tot dinadinsul să-i smulgă omului nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce i-a mai rămas în afară de suflet, credința. I-o zdruncină din temelii, i-o jignește cu orice prilej, caută să i-o murdărească cu smoala din inimile lor hâde, și dacă nu au reușit cu niciun preț, se luptă să o oprească, au devenit ca fii de năpârci care la maturitate își devorează propria mamă. De vreo două mii de ani asta a tot facut diavolul intrând în oamenii vânduți lui, a încercat să oprească credința. 

Ce n-a reușit Nero sau Domițian, au încercat turcii, tătarii, comuniștii dar nu au reușit un fir de păr să smulgă celor credincioși și țara s-a miruit cu sânge de martiri și sfinți care se roagă din Cer. Ăștia de azi, orbiți de mândria diavolească, se cred și mai deștepți ca aceia.

Frica de țèapa dreptății însă le-a rămas bine înfiptă în trupurile pline de răutate.

Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință bine credincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește. Și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău!

*Caftanul era o haină de origine orientală pe care o purtau domnul și boierii. Se înfățișa drept mantie lungă, cusută cu fire de aur și argint. Avea un important rol ceremonial și onorific. Astfel, de exemplu, în 1703 Constantin Brâncoveanu a fost reconfirmat pe viață în domnie, printr-o ceremonie în care vizirul i-a îmbrăcat pe domn și pe boieri în caftane valoroase.

La moartea lui Constantin Cantemir, fiul său Dimitrie i-a succedat la tronul Moldovei. După ce i s-a citit molitva de domnie, a fost îmbrăcat în caftan de către un funcționar turc (un agă al vizirului) care era cu alte treburi în țară.

m.i

sâmbătă, 7 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCII - Masina de scris Mercedes și ,,omul negru,,

În casă parohială de la Ciocoveni tata avea în birou o mașină de scris Mercedes-mecanica din 1920 cu role din ribon pânzat. Era a parohiei și era în inventar. Probabil preoții slujitori acolo cărturari fiind s-au gândit la o achiziție pe cât de costisitoare pe atât de folositoare bunului mers al activității didactice a parohiei.

Țin minte ca azi. Anii '80. Să fi fost prin 82. Îmi era drag tare când tata scria la ea diverse conferințe cursuri sau actele parohiei. Când prindeam momentul să nu fie nimeni prin preajmă mă furișam în birou, nici nu era greu că eram slab stafie, rahitic, și mă jucam la ea apăsând mai multe taste deodată blocând-o apoi scoteam rolele și întindeam toată camera banda roșie sau neagră murdărind totul în jur iar pe mâini și pe față mă pictam tot de tuș, apoi nici nu era greu să se vadă cine era făptașul, dar nu recunoșteam doamne ferește. 

Aveam 4 sau 5 ani. Când mă vedea tata săracu' îngrozit, începeam să plâng de ziceai că intrasem în stup și mă întepaseră toate albinele deodată. Și el nu mă mai certa. Mă lua în brațe cu dragoste și io îl mai și trăgeam de păr și mai tare plângeam.

Anii erau din ce în ce mai grei, așa se face că într-o noapte tata se pomenește cu doi domni cu haine lungi de piele de la Giurgiu care veniseră să ia probă de caractere ale literelor mașinii nu cumva să fi scris sau să scrie tata la ea manifeste împotriva ,,epocii de aur,,, și amenințau rânjind ,,grijă mare părinte că mașina asta e pușcărie curată,,

Dacă ar fi știut cei de la Mercedes ce bombă cu ceas creaseră sigur le-ar fi tremurat budigăii propriilor ingineri. Dar probabil că aceia, inginerii, trecuseră în cealaltă lume fără ca măcar habar să aibă ce tehnologie ,,modernă,, cum o numeau securiștii pe biata bătrânică, pericol eminent pentru regimul de prosperitate în masă, au lăsat lumii.

Și uite așa pe nesimțite, ,,omul negru,, venea mai anual să verifice ,,periculoasa invenție,, a anilor '20. Devenise o grijă și eu mă jucam scriind versuri de prin cărți la ea apoi luam foile și ne jucam și cu alți copii din sat prin curte. Făceam deci manifeste fără să știu. 

Când tata s-a transferat în 1987 la București la cealaltă parohie a predat inventarul și mașina buclucasă pentru care au venit iar doi ,,ingineri,, de la Giurgiu să constate dânșii ,,buna întreținere,,
Nu mai știu dacă există astăzi s-au a fost dată la casat ori poate se mai află încă în inventar sau în muzeul parohiei. 

Mașina Mercedes-mecanica 1920. Teama securității. 
Ș-am încălecat p-o șa.

m.i

joi, 5 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCI - Prostia ON AIR

Aș scrie un articol despre amin-ul virtual sau amin-ul antihristului. Sau despre prostia aplicată. Sunt pe deplin convins că aminul peostiei la români are foarte multe forme de manifestare, că prostia doare atât de tare încât jumătate cel puțin din locuitorii acestor plaiuri cu boi au scris măcar o dată amin si au dat mai departe. 
Asta ca o teză despre duhul acestei lumi (de prostie)

 Vedeți una dintre aberațiile zilelor noastre pe fb:
,,nu derula pagina fără să scrii amin, altfel vei avea 9 ani de ghinion,,

Când însă văd  prostia crasă din ultimii ani manifestată în spațiul public românesc, prind curaj vorba lui Creangă. Pentru că, vedeți, prostia fiind sensibilă la modele copiază totul, șarlatanii, mincinoșii. Astfel că ticăloșii, șarlatanii mincinoșii, leprele, trădătorii fac prim-planul vieții noastre de zi cu zi, ei fac politica ei distrug istoria ei sunt dați la televizor non stop și li se dedică osanale.
 Așa că ușor ușor aproape pe nesimțite, prostul s-a urcat în tren cum se spune și a început să-și pună întrebări 
,,Dar ce domne, eu sunt prost? Uite la prostul ăla sau la proasta aia, Ia să fiu și eu puțin mai hoț, ia să fur și eu, că uite proștii aia au furat de au rupt, ia să mint că nu se prinde nimeni,,
Și uite așa proști și proaste prim ministru asta tot ca o reminiscență din vremurile sumbre ale comunismului când dorința cea mai mare a prostului era să i se spună ,,tovarășe prim,,
Astăzi proștii nu mai sunt proști, azi sunt ,,vedete,, 
Azi proștii șofează. Azi proștii fac facultăți fără  diplome se bacalaureat. Azi proștii sunt proști deștepți nu mai sunt proști proști. S-a deșteptat prostia în ei și îi chinuie săracii.

Există persoane care iubesc atât de concret prostia că te întrebi dacă nu cumva au licențe în prostie, oare ce profesori, somități în prostie crasă or fi avut. Oameni serioși dar care aplică atât de bine prostia că te paralizează efectiv îți neutralizează gândirea cu prostia lor, nu mai poți avea reacții de niciun fel, nici să râzi dar nici să plângi, rămâi așa perplex când vezi prostia dusă la extrem sub orice formă. Noi românii suntem cumva campioni aici. Avem un capitol în Guinness Book despre proștii care ne cred proști. 
În formele mai grave de manifestare, prostia este un virus care face milioane de victime, este contagioasă se transmite extrem de ușor. Se moare de la prostie, chiar românii au și brevetat cumva o vorbă doar a lor:
,,A murit de prost,,
Cumva prostia e sora mai mare a românului.
Din pură prostie tare ne mai place să ne împăunăm cu meritele altora, cu munca lor, să ne dăm mari deși suntem mici, să ne văicărim și să ne plângem de milă( plângerea de milă față de propriul sine, o altă dovadă de prostie aplicată) toți vrem diplome universitare dar nu știm să scriem, în exprimare folosim ,,dupe,, / ,,trimete,, / ,,fomit,, omorâm limba aceasta frumoasă dată de Dumnezeu ca o alinare, știm să fim mândri (mândria este prostie aplicată) dar ascundem mizeriile sub pres. Omorâm inteligența nu doar limba. Comuniștii, tot din crasă prostie și pentru că aveau într-adevăr în rândurile lor foarte mulți proști ca aceștia să poată fi manipulați ușor, au omorât oamenii de cultură, boierii adevărați și de ură le-au furat tot, dar tot niște plăvani proști au rămas până în zilele noastre. Scuipă și li se bulbucă ochii când se chinuiesc să lege două vorbe (prostie aplicată). Conduc pe alții, proşti şi țăranoi parveniți ca şi ei şi se urăsc de moarte între ei, se invidiază şi invidiază adevăratele valori. În nimicnicia interiorului lor, căci din prostie ei nu au suflete ci sunt zombați, tot niste fomişti şi necizelați rămân, calici şi plini de frică (frica de cei deștepți -prostie aplicată)

„Inteligenţii joacă roluri faţă de alţii. Proştii joacă roluri faţă de ei înşişi şi, dacă sunt prea proşti, reuşesc să se înşele singuri.” — Garabet Ibrăileanu,, 

,,Mă ne spui?
Nu vă spui bă că sunteți proști.
Mă, tu auzi? Am băut la tutun... stam și mă gândeam și am băut tutun! Mă, am băut tutun!!! Ce să-ți mai spun, până m-a luat dracu și-am adormit.
— Ce, mă, la ce te-ai gândit? întrebă Moromete.
— Am fost alaltăieri pe la gară și am auzit doi inși care vorbeau.
— Ce spuneau?
— Vorbeau de politică tui mama ei. Erau doi inși nu știu de pe unde. Am vrut să-ți spun eu de ieri, dar a venit Țugurlan și... Intrasem la Marinescu să iau o țuică și ei stăteau în picioare și discutau; aveau o gabrioletă în fața cârciumii. Nu-ș’ ce-or fi fost ei, în tot cazul oameni deștepți, nu proști ca tine.
— Sau ca tine, completă Moromete neturburat.
— Da, și vorbeau între ei. Vorbeau, vorbeau, uite așa le mergea gura! Dar nici unul nu se lăsa! Deștepți mă, nu proști!,,

Îmi vin în minte cuvintele celebre din replica regretatului maestru Dem Radulescu - B.D la munte și la mare:
,, Mănâncă niște scoarță.. hai că merge. Mănâncă mai multă, poate îți revii, tâmpitule,,

Să fie primit!

m.i

miercuri, 4 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XC- Cine minte pe el se minte. Nu avea așteptări să nu ai dezamăgiri.

Am 42 de ani și 21 de ani de preoție, slujire efectivă. Dacă mâine plec, mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate cu toată ființa mea nu mi-e frică de moarte și nu îmi pare rău. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu am văzut multe și am cunoscut oameni. Iubesc toți oamenii fără diferențe de niciun fel. Pe toți. Îi dezleg în Numele lui Dumnezeu și îi iert. Cât îmi este dat. O concluzie vă pot spune:

Omul bun este bun și rămâne bun indiferent de încercările vieții, de cât este de umilit de cât este de chinuit, indiferent cât i se pune răbdarea la încercare, indiferent dacă poate duce sarcina sa sau nu, cât este de muncit, alergat, neprețuit, neapreciat, indiferent cât nu i se oferă nimic, oricât ar fi de marginalizat, luat de prost, mințit, orice i s-ar face, omul bun rămâne bun. Tace. Ascultă. Ajută la fel. Este bun prin natura lui de la Dumnezeu.
Calitatea umană nu este niciodată înlocuită de vreo funcție oricare ar fi ea și indiferent cât de înaltă pe scara socială. Parvenitul tot parvenit, prostul tot prost, cel rău tot rău, mai mult rău parcă se face căci având și funcție prostul rău devine și răzbunător. Am văzut oameni simpli dar atât de minunați, am văzut și cunoscut regi și prinți și cerșetori. Cu noblețea te naști. Este Harul Duhului Sfânt care lucrează în inima omului bun.  
Degeaba te îmbraci în vizon și haine scumpe dacă dacă îți mănânci mizeria din nas. 

m.i

marți, 3 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap LXXXIX - Second hand de iluzii

Clipe aruncate de alții.
Cerșite de unii. Implorate.
Cuvinte din inimă. Lovite în ziduri.
Cerștite de unii. Nespuse de alții, fără milă.

Răni adânci lăsate de unii.
Vindecate de alții.
Vindecații rămân. Unii.
Vindecații pleacă apoi. Unii. La alții.


Visuri spulberate de unii.
Împlinite de alții.
Cu alții.
Dureri mari vindecate de unii. Pentru alții.

Sincerități dăruite de unii. Aruncate.
Minciuni de la alții. Primite.
Vrăbii din mână. Lăsate.
Ciori de pe garduri. Așteptate.

Între timp unii mor. Ce buni erau.
Alții aruncați. Oare unde? Erau buni.
Unii osteniți de așteptare. Pentru alții.
Doar unii se potrivesc. Cu alții.

m.i

luni, 2 martie 2020

Lurnal de dragoste necreată - Cap LXXXVIII - Cea mai frumoasă primăvară

Cea mai frumoasă primăvară
Doar ție ți-o doresc.
Meriți tot cei mai bun pe lume
Și vreau să-ți mulțumesc.

Cuvintele sunt prea sărace
La ce minuni mari faci.
Cu grija ta mă înconjori
Ești înger sunt convins, dar în femeie te prefaci.

Imi dai putere să urc munții
Atunci când obosesc.
Îi urci cu mine și m-ajuți
Apoi mă feliciți.

Mi-ești soare când afară-s nori
Și dans și cântec, poem și dor.
Mă-nveți să fiu mai bun mai blând mai răbdător
Și tot ce-i greu cu tine-i mai ușor.

Strălucitoare ca o stea
De tot ce e frumos
Imi ești muză și încântare
Tu ești regina mea.

Tot ce-i mai bun pe lumea asta
Meriți, și chiar mai mult.
Să nu uiți niciodată
Tu ești Dar pe pământ.

m.i