Coronavirusu si taxa da oxi Gen.
Așea. Hm
Băi, cică era sau a fost odata, cand a fost, ca, de n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua trei zile, da inclin sa crez ca mult mai prosti ca aceia bre ca de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor.
Cica era odata un om insurat, azi am putea zice ca in concubinaj sau de ce nu, intr-o relatie complicata si ca omul acela traia ca vai de el si de noi la un loc cu soacra-sa. Fix ca azi ca nu exista destule apartamente. Nevasta lui, iubita ma rog care avea copil de tâtă, era cam proasta; bine ea era mult mai daspteapta ca azi da n-avea ea de un sa stie asta atunci. Da mă dar si soacra-sa nu era tocmai hatra.
Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmierda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a boci cat ii lua gura: “Aulio ! copilasul meu, copilasul meu !”
Ce-i fă? Ca-ti vine s-o si alinti.
Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind
fara sine, o intreba cu spaima:
– Ce ai, draga mamei, ce-ti este ?
– Mama, mama ! Copilul meu are sa moara !
– Cand si cum ?
– Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn ?
– Il vad. Si ?
– De s-a sui mata, are sa-l tranteasca drept in capul
copilului si sa mi-l omoare! Da nu de aia moare bre ci da coronavirus ca a zis dis da morning la aneta 3.
– Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede
ca i s-au sfarsit mititelului zilele ! Vine coronavirusu.
Si, cu ochii pironiti la drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le leagse cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului
intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el. Făh!
– Ce este! ce v-au gasit, nebunelor ?
Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata. Cum au auzit ele la aneta de la 3 ca vine unu cu corona si ca sa ia.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
– Bre ! Multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Scaraoschi va pune sa cascati gura la aneta si sa beliti ochii la canal? Ma… duc in toata lumea ! Si de-oiu gasi
mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Ciao!
Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de om! Cand mergea el ashea vede saptamana italiană la lidălu dan cartieru latine.
Ce sa intri fratziwere ca sa-mpingeau mosii, auzisera tot la aneta ca fara conserve crapa infometati si ei știau bine foametea aia marea.
Hait, ashea ca au venit buluc sa depună pensiile la lidăl.
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, stresat rau da atata prostie dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l insfaca si intra cu dansul intr-un bordeiu; pe urma iar iesea, si-l punea iar cu gura la soare, si tot asa facea… Drumetul nostru,
nedumerit, zise:
– Buna ziua, om bun ! Era in Drumu Taberei si metrou ioc.
– Multamesc dumitale, prietene !
– Da’ ce faci aici ?
– Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare in bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot…
– Bre, ce truda ! zise drumetul. N-ai vrun topor si gandul lui era ce buna ar fi acu o Tesla. Da ie misto Tesla. Ai la indemana ?
– Ba am.
– Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inauntru.
Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordeiu. (Azi astia sunt mult mai prosti ca prostia n-are leac bre n.r)
– Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand soarele cu
oborocul. Ca lumina e scumpă și facturile s mari.
“Inca un tont”, zise drumetul in sine si pleca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunse intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, venise din italia, aouleo, ca era la craiova si fiind rotar, isi lucrase un car si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce ? Asa: usile erau mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi
sa-l injghebeze la loc.
– Foarte multumesc, om bun, zise gazda; bine m-ai invatat ! Ia uite-te dumneata ! Era sa daram bunatate de casa din
pricina carului…
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, merse tot inainte, pana ajunse iara la o casa. Casa poporului ca la noi poporu are casa bre. Ie propitar. Acolo, ce sa vada ?
Un om, c-un tapoiu in mana, voia s-arunce niste nuci din tinda in pod. Bre da prost ie s-asta are la mega gata sparte. Ie bune da coliva. Zicea aia la kamicaze ieri ca asa e da.
“Din ce in ce dau peste dobitoci”, zise drumetul in sine.
– Da’ ce framanti asa, om bun ?
– Ia, vreu sa zvarl niste nuci in pod, si tapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba…
– Ca degeaba te trudesti, nene ! Poti sa-l blastami cat
l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc ?
– Da’ cum sa n-am ?!
– Pune nucile intr-insul, ie-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Bine acu in 20 20 nu mai exista fan. Exista fani.
Omul asculta, si treaba sa facu indata.
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob. Cati prosti. Da el nu știa saracu ca acu sunt cei mai mulți. S-au înmulțit săracii.
Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunse ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia
de gat si suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura.
Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit…
– Mai, omule ! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci ?
– Ce sa fac, ma-ntrebi ? Da’ nu vezi ?
– Ba vad, dar nu pricep.
– Ia, haramul ista e hamisit de foame si nu vre nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa
manance fan…
– Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca ! Ie fanul si-l da jos la vaca !
– Da’ nu s-a irosi ?…
– Nu fii scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta, si vaca scapa cu viata.
– Bine m-ai invatat, om bun ! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ca sa-mi gatui vaca ! Stai ca asta cu vaca e dan alt film. Vaca nu mai exista decat in reclama cu milka si s-a gatat randu trecut la gripa vacii nebune. Ca la restaurant cica au vita da bolivia. Stiu sigur, da v-am zis pa blog in alta poveste.
Asa, drumetul nostru, mirandu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine : “Mata tot s-ar fi putut intampla sa
deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa
tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit ! Amu si mai gogonata e asta cu coronavirusu"
Atatea prostii numai la aneta vezi. Am uitat sa va spui ca drumetu adormise pa canapea si tembelizoru era pa aneta.
Mama sa auzi. Hai bre ca incepe vulpita.
Botswana sa-mi trag una. S-am incalecat pe-o shea, s-am spus povestea asa. Ca Ion Creangă nu era bre prost.
S-am incalecat pe-o roata, s-am spus povestea toata. S-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, coronavirusu buhuhu. Bo cum zic italienii.
m.i este cu Ion Creangă
