jurnal de dragoste necreată - Cap CXXII - Minunea credinței

Tata era un om senin, o bucurie să fii în preajma lui, un om bun ca pâinea lui Dumnezeu cum este vorba. A trăit smerit și deși putea să aibă multe averi pământești și funcții grele niciodată nu și-a dorit asta și s-a bucurat în smerenie și simplitate, răsăritul soarelui, păpădia din drum, le-a pictat ca nimeni altul, văzându-le prin ochii lui albaștri atât de minunați ca pe cele mai mari daruri de la Dumnezeu. Tata a iubit marea. Enorm. 

De mic copil în taberele se pionieri apoi ca adolescent și mai tarziu ca student a mers la mare ca la o taină sfântă. Trecând anii și greutățile fiind tot mai mari cu noi în brațe și cu probleme mereu fară timp mergea din ce în ce mai puțin singurele zile cand mai putea ajunge la mare erau întotdeauna în septembrie spre sfârșitul verii chiar după Hramul Bisericii pe care a iubit-o enorm, Sfânta Maria Herăstrău, după nouă septembrie și stătea maxim două zile. 

Mereu aproximativ din anii optzeci până prin 2007 când a văzut ultima dată marea mergeam la Hotelul Ovidiu, un hotel modest dar foarte aproape de mare și primitor prin simplitate. Mereu privind din balcon avea un gând iar ultima dată l-a spus mamei așa cu un firesc care uimea. 

,,Dacă vreodată aș fi pensionar și aș mai fi lăsat să slujesc sau aș putea cu sănatatea aș ruga pe Dumnezeu să mă lase să fac aici o bisericuță discretă aproape de mare.,,

 În anul 2013 într-o zi de vineri dimineață la răsăritul soarelui sufletul lui blând era chemat de Dumnezeu pentru a sluji în cer. 

În 2013 Pronia Dumnezeiască a hotărât să pună piatră de temelie și inceperea zidirii unei Biserici chiar în dreptul balconului unde tata gândea aceasta. 

Astăzi în fața hotelului este ca o floare frumoasă o Biserică atât de discretă, de minunată ca și iubirea de Dumnezeu care parcă îmbrățișează cu harul său statiunea Mamaia. Nu cununosc preotul slujitor acolo, nici ctitorii care au înfăptuit prin jertfa lor această lucrare minunată dar știu că Mare este Dumnezeu întru Sfintii Săi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, și nouă mântuire și iertarea păcatelor.

,,Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da vouă,,- Ioan 16

m.i

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXXI - Cugetări din predica Evangheliei zilei

Din Pateric,

Sfântul Isidor Pelusiotul spunea:

,,Răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul, necazul, pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii acoperitor de pacate, să ierți,,

Acest sfânt mai învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sineşi. Să fie întru toate bun şi atât. Iubirea nu se termină niciodată.

Dacă ai urcat într-un tren greşit nu te mai ajută la nimic fuga pe coridor în sens opus. Este în zadar.

Trist pentru persoana care nu are nimic sfânt mințindu-se pe sine și pe cel sau cea care îi dăruiește încredere și iubire; pentru acea persoană nu există mântuire, iubire, bucurie, înviere. Doar răutate, trădare, ură, minciună la fiecare pas. Singură acea persoană se minte şi prin minciună pierde mântuirea pierde iubirea pierde bucuria comuniunii, pierde adevărul. 

“Dragostea este legătura desăvârșirii“ (Coloseni 3, 14).

 Adică cel ce are desăvârșită dragoste a ajuns la fapta cea mare a desăvârșirii în viața sa. Acest adevăr ni-l arată și Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: "Cel desăvârșit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii și nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod. 

Cel ridicat mai presus de tirania lumescului, căutând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el deosebire, nici rob, nici slobod, ci toate și întru toți Hristos" (Galateni 3, 28).

Sfântul Ioan Scărarul spunea că "fericirea este învierea sufletului prin iubire mai înainte de învierea trupului". 

Sfântul Nichita Stihatul spune că desăvârșirea(fericirea) este:

 "readucerea puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, așa cum l-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa din iubire infinită şi bun foarte, cum era el în rai înainte de cădere".

Sfântul Isidor Pelusiotul spunea:

,,Răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul, necazul, pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii acoperitor de pacate, să ierți, să iubești desăvârșit.,,

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXX - Fară

Cât de pustii am fi fără iubire

Ar fi doar gheață-n jur fără simțire.

Cât de săraci am fi fară visare

Nu ar mai fi nici stele sus pe cer 

Nici soare

Și nici mare.

Nici flori n-ar exista

Căci n-ar avea căldură

Prea mare ar fi răceala

Și doar prea multă ură.

Și cât am fi de goi fără de adevăr

Ca niste frunze-n vânt

Ce cad și pier.

Și cât de tare ar țiui în trup

Locul gol gândit de Creator pentru inimă.

S-ar vedea strigând tare prin ochi

Cerșind o picătură 

De lumină

Ar fi prea mare golul.

Ce poți pune în loc?

Nu ar exista visuri

Nici țeluri

Nici dragoste deloc.

Urât ar fi 

O beznă.

Un țiuit prea lung

Prea rece. 

Un pustiu nesfârșit

Un chin ce nu ar trece.

m.i

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXIX

Mama are în curte doi smochini. Unul în față spre stradă, unul în spatele ferestrei din grădiniță. 

Merg când și când și fur copilărește câteva și din unul și din celălalt. 

Mă simt ca Muc cel Mic de Wilhem Hauff. Numai că mie nu îmi cresc urechi și nas mare, ci aripi să pot zbura.  

Se spune despre smochine că dau viață. Mai ales cele cu dragoste.

m.i

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXVIII

Dacă aveți pe cineva care vă iubește luați-i mâna și i-o sărutați cu sinceritatea inimii voastre. 

Nu vrea nimic, doar să fiți nemuritori, prin nemurire mereu frumoși, împărtășindu-vă din iubirea infinită dăruită sub orice forme, grijă, respect, încredere. 

Nu tăiați copacul încrederii care aduce multă roadă, vă odihnește sufletul ascultându-vă mereu orice rugaminte și vă apără trupul de intemperiile nevoilor și ale neajunsurilor lumești. Toate le poate face din iubire pentru voi dar asta n-o poate face, să vă oprească cu forța din a deveni muritori tăindu-vă singuri rădăcinile iubirii. Privește doar trist. El este acolo. Cumplită trăire. 

m.i

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXVII - 11 Iunie strada mea

În conacul din fereastră
Peste drum de vila noastră
La poale de deal cu vii*
Pe străduța cu mulți tei
Câini, pisici și șoricei
Locuiau în alte timpuri
Boieri mari cu ștaif și mofturi.
Candelabre poleite
Luminau odăile.
Cuconițe fandosite
Rârâite franțuzite
Răsfățate rafinate
Râdeau tare în salon
Atmosferă de bon ton.
Strada era feerie
Terase și veselie
Lume fără griji, zglobie.
Felinarele pe gaz
Pâlpâiau ca într-un dans.
Iar livada cu caiși**
Ce păreau din rai desprinși
Era ca un basm frumos
Scris de îngeri fară toc.
Presarat din loc în loc
Cu țineri calde de mână
Între tineri prin grădină.
Foișoare albe, multe
Cântece din alăute,
Poezii rostite-ncet
Îndrăgostiți, berechet.
Oameni eleganți cu șarm
Cu baston, joben și frac
Doamnele cu pălării
Umbreluțe și mănuși
Rochii din catifea, lungi.
O încântare să privești.
Sufletul îți odihnești.
Azi nimic din toate acestea
Au pierit fără de veste.
Conacu-i pustiu și gol
Doar un aer a păstrat
Frumusețea de-altădat.
Din ce-a fost. Dar ce-a rămas?

A fost renovat modern
Termopan în loc de lemn.
Semn al bunăstarii azi
Școala ,,vieți,, și parveniți
Peste noapte-mbogățiți.

Travaiul trece greoi
Pe străduța de la noi.
La Fântâna Zodiac
Face rond pe langă Parc.
Din livada cu caiși
Smulși cu ură de comuniști
N-a rămas decât povestea
Nostalgia și tristețea.
Șoriceii au pierit
Șobolanii s-au înmulțit
Pisicile au fugit
Câinii cu covrigi în coadă
Mor de foame-n plină stradă
Nu primesc un colț de pâine
Să-l mănânce azi, nu mâine.
Oamenii trec prea grăbiți
Plini de griji și osteniți.
Felinarele s-au stins
Nu mai pâlpâie dansând
Tinerii îndragostiți
Nu se mai țin azi de mână
Poezii nu-și mai recită
Nu se privesc pe furiș
Prin livezi mari de caiși.

m.i
________________________________________
*deal cu vii- Șos Viilor
**Bucureștii vechi și livada cu caiși

Raiul Bucureștilor, livada cu caişi de pe strada Căpitan Preoţescu, care leagă bulevardul Mărăşeşti de strada 11 Iunie. Iată câteva note:

,,Plouă. De la fereastra deschisă privesc grădina. Aş vrea să invent cuvinte noi pentru ca să descriu ce văd. Dac-aş fi poetă, aş pune în versuri această grădină. Dac-aş fi pictoriţă, aş zugrăvi-o pe pânză în toată strălucirea culorilor şi luminilor. Caişi înfloriţi. Ploaie fină. Iarbă verde, pe jumătate acoperită de petale căzute din pomi. Pe margini de alee, flori de cais. Sărmană Jeni, iată paradisul, sub ochii tăi.,,
Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947).

Notă: Livada caișilor din Strada 11 Iunie și Strada Căpitan Preoțescu a fost distrusă de autoritățile comuniste în anul 1948 fără nicio ecplicație sau motiv întemeiat.