Susur de ape
O mie de gânduri
Trec deodată prin minte
Copite ce bat
A toacă uitată
În vremi prea moderne
A lumii pierdute.
Nimic n-are rost
Și rostul nimic n-are
A vorbi fără cap
Tot prostul azi este om mare
Mă doare tăcerea lumii uitate
Cu valori și morală
Cu virtuți, demnitate.
Cărări neștiute le-aș umple cu suflet
Cu hore-n păduri
Și chiote multe
Și dacă ar veni după noi și acolo
Le-am pune stavilă
O poartă nouă.
Să rămână ca tâmpii,
Precum sunt și au fost
Să-și alerge ciolanul
Fără niciun rost
Să-i uite uitarea
Și praful pe ei
De hoți ce au fost
Vânzători și mișei.
Că și-au vândut inimi la diavol jurat-au
Să termine țara, credința și vatra.
Ori de proști n-au știut
Sau prea repede au uitat
Că pe aici Sfântul Petru și Dumnezeu au călcat
Că așa spun bătrânii-n poveștile lor
Dumnezeu iubește acest popor.
Cât cruce ne facem
Niciun rău nu ne doare
Cum îi doare pe ei
Răutatea lor mare.
Și soare răsare peste văi peste munți
Se naște din mare și bucură mulți.
Viața merge înainte
Mai tare înflorește,
Nu te teme firmă mică
Dumnezeu te iubește!
M.I
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu