luni, 31 august 2020

jurnal de dragoste necreată - Cap CXXII - Minunea credinței

Tata era un om senin, o bucurie să fii în preajma lui, un om bun ca pâinea lui Dumnezeu cum este vorba. A trăit smerit și deși putea să aibă multe averi pământești și funcții grele niciodată nu și-a dorit asta și s-a bucurat în smerenie și simplitate, răsăritul soarelui, păpădia din drum, le-a pictat ca nimeni altul, văzându-le prin ochii lui albaștri atât de minunați ca pe cele mai mari daruri de la Dumnezeu. Tata a iubit marea. Enorm. 

De mic copil în taberele se pionieri apoi ca adolescent și mai tarziu ca student a mers la mare ca la o taină sfântă. Trecând anii și greutățile fiind tot mai mari cu noi în brațe și cu probleme mereu fară timp mergea din ce în ce mai puțin singurele zile cand mai putea ajunge la mare erau întotdeauna în septembrie spre sfârșitul verii chiar după Hramul Bisericii pe care a iubit-o enorm, Sfânta Maria Herăstrău, după nouă septembrie și stătea maxim două zile. 

Mereu aproximativ din anii optzeci până prin 2007 când a văzut ultima dată marea mergeam la Hotelul Ovidiu, un hotel modest dar foarte aproape de mare și primitor prin simplitate. Mereu privind din balcon avea un gând iar ultima dată l-a spus mamei așa cu un firesc care uimea. 

,,Dacă vreodată aș fi pensionar și aș mai fi lăsat să slujesc sau aș putea cu sănatatea aș ruga pe Dumnezeu să mă lase să fac aici o bisericuță discretă aproape de mare.,,

 În anul 2013 într-o zi de vineri dimineață la răsăritul soarelui sufletul lui blând era chemat de Dumnezeu pentru a sluji în cer. 

În 2013 Pronia Dumnezeiască a hotărât să pună piatră de temelie și inceperea zidirii unei Biserici chiar în dreptul balconului unde tata gândea aceasta. 

Astăzi în fața hotelului este ca o floare frumoasă o Biserică atât de discretă, de minunată ca și iubirea de Dumnezeu care parcă îmbrățișează cu harul său statiunea Mamaia. Nu cununosc preotul slujitor acolo, nici ctitorii care au înfăptuit prin jertfa lor această lucrare minunată dar știu că Mare este Dumnezeu întru Sfintii Săi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, și nouă mântuire și iertarea păcatelor.

,,Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da vouă,,- Ioan 16


m.i

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu