duminică, 2 august 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap CXVII - 11 Iunie strada mea

În conacul din fereastră
Peste drum de vila noastră
La poale de deal cu vii*
Pe străduța cu mulți tei
Câini, pisici și șoricei
Locuiau în alte timpuri
Boieri mari cu ștaif și mofturi.
Candelabre poleite
Luminau odăile.
Cuconițe fandosite
Rârâite franțuzite
Răsfățate rafinate
Râdeau tare în salon
Atmosferă de bon ton.
Strada era feerie
Terase și veselie
Lume fără griji, zglobie.
Felinarele pe gaz
Pâlpâiau ca într-un dans.
Iar livada cu caiși**
Ce păreau din rai desprinși
Era ca un basm frumos
Scris de îngeri fară toc.
Presarat din loc în loc
Cu țineri calde de mână
Între tineri prin grădină.
Foișoare albe, multe
Cântece din alăute,
Poezii rostite-ncet
Îndrăgostiți, berechet.
Oameni eleganți cu șarm
Cu baston, joben și frac
Doamnele cu pălării
Umbreluțe și mănuși
Rochii din catifea, lungi.
O încântare să privești.
Sufletul îți odihnești.
Azi nimic din toate acestea
Au pierit fără de veste.
Conacu-i pustiu și gol
Doar un aer a păstrat
Frumusețea de-altădat.
Din ce-a fost. Dar ce-a rămas?

A fost renovat modern
Termopan în loc de lemn.
Semn al bunăstarii azi
Școala ,,vieți,, și parveniți
Peste noapte-mbogățiți.

Travaiul trece greoi
Pe străduța de la noi.
La Fântâna Zodiac
Face rond pe langă Parc.
Din livada cu caiși
Smulși cu ură de comuniști
N-a rămas decât povestea
Nostalgia și tristețea.
Șoriceii au pierit
Șobolanii s-au înmulțit
Pisicile au fugit
Câinii cu covrigi în coadă
Mor de foame-n plină stradă
Nu primesc un colț de pâine
Să-l mănânce azi, nu mâine.
Oamenii trec prea grăbiți
Plini de griji și osteniți.
Felinarele s-au stins
Nu mai pâlpâie dansând
Tinerii îndragostiți
Nu se mai țin azi de mână
Poezii nu-și mai recită
Nu se privesc pe furiș
Prin livezi mari de caiși.

m.i
________________________________________
*deal cu vii- Șos Viilor
**Bucureștii vechi și livada cu caiși

Raiul Bucureștilor, livada cu caişi de pe strada Căpitan Preoţescu, care leagă bulevardul Mărăşeşti de strada 11 Iunie. Iată câteva note:

,,Plouă. De la fereastra deschisă privesc grădina. Aş vrea să invent cuvinte noi pentru ca să descriu ce văd. Dac-aş fi poetă, aş pune în versuri această grădină. Dac-aş fi pictoriţă, aş zugrăvi-o pe pânză în toată strălucirea culorilor şi luminilor. Caişi înfloriţi. Ploaie fină. Iarbă verde, pe jumătate acoperită de petale căzute din pomi. Pe margini de alee, flori de cais. Sărmană Jeni, iată paradisul, sub ochii tăi.,,
Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947).

Notă: Livada caișilor din Strada 11 Iunie și Strada Căpitan Preoțescu a fost distrusă de autoritățile comuniste în anul 1948 fără nicio ecplicație sau motiv întemeiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu