vineri, 27 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap CV - Acasă

Treci române pe acasă
Deschide-o, și dă cu var
Costă doar cinci lei o pungă
Și miroase a proaspăt iar.

Nu e toxic fii pe pace
Casa să respire o face.
Îndreaptă icoana casei
Pune-i un ștergar curat
Că de când trăiești prin lume
Nimeni n-a facut curat.

Dă cu gaz pe dușumea
Cum făcea bunica ta.


Cel mai bun dezinfectant
Curăță lemnul profund
Fug bacterii rând pe rând
E biocid natural
Ea știa. Tu n-ai habar.

Dacă treaba ai terminat
Caută un drob de sare
Și aruncă-l în fântână
Ia și-un bulgăre de var
Și-o să ai iar apă rece
Apă vie, bună.

Pune perdele la geam
Scoate la aer curat
Cuvertura de pe pat.
Repară uluca-n gard
Mai găsești cuie prin sat.

Să vopsești garduțul prispei
Mamaia-l vopsea mereu.
Cum putea și ea sărmana
Tare-i era greu.

Tu ești tânăr și-n putere
Să muncești e o plăcere
Fă cu drag curat în ea
Căci e casa ta
Tare s-ar mai bucura bunicii
Să te vadă așa.

Casa ta-ți va fi salvarea
Curticica, alinarea.
Iarba verde mângâierea
Rugăciunea, vindecarea.

A, și nu uita un lucru
S-aprinzi căndeluța
Va înmulți răbdarea
Îți va da sfânta lumină
Ți-va fi apărarea.

Noi ăștia din ,,evul mediu,,
Avem o Credință
Ne cinstim părinții
Suntem mai săraci ca alții
Dar ne ajută sfinții.

Dumnezeu ne-a dat viața
Nu ne lasă morții
Câte boli ar fi pe lume
Nu suntem ai sorții.

Stai acasă-n sat la tine
Unde te-ai născut
Nimic nu-i mai scump pe lume
Ca pământu-ți sfânt.

Respiră și te-odihnește
Unde ai crescut
Ține-te de Dumnezeu
Și nu ești pierdut.

m.i

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu