joi, 12 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCVII - Povestea uitată a Farului Genovez

Povestea uitată a Farului Genovez, cel care i-a călăuzit zeci de ani pe marinarii din toata lumea. Locul de întâlnire al îndrăgostiților numit demult ,,flacăra iubirii,,

Unic prin arhitectură, Farul Genovez se înalţă zvelt pe mica faleză a Cazinoului, în apropierea statuii poetului Mihai Eminescu.
Construit în anul 1860, istoria acestui simbol al Constanţei este mai puţin cunoscută azi.


Farul Genovez a fost  ridicat la mijlocul  secolului al XIX-lea de inginerul francez de origine armeană, Artin Aslan. A fost ani la rând locul spre care se îndreptau privirile tuturor marinarilor care ajungeau în Portul Constanța.
În călătoria lor pe întinderea albastră, ochii le  erau ațintiți spre licărirea focului reflectat în oglinzile venețiene atent așezate. Știau că dacă văd acea lumină, sunt aproape de țărm în siguranță.

Farul Genovez este un monument care ar putea trece ușor neobservat, însă frumusețea și importanța sa pentru istoria orașului Constanța, simbolul, istoria lui sunt de necontestat. În ciuda numelui, farul nu are nimic în comun cu genovezii.

O istorie de demult rostită prin viu grai de bătrânii marinari spune ca ar fi fost construit pe locul unui vechi far genovez, de aici numele.

 Chiar si in prezent, originea edificiului nu este stabilita cu exactitate neexistând prea multe documente scrise. Multa vreme s-a vehiculat ideea conform careia, pe locatia actualului far, navigatorii genovezi ar fi ridicat, la 1300, un far care sa le inlesneasca navigatia in zona portului. Prin restaurarea vechiului far medieval, la 1860 s-ar fi construit ceea ce numim astazi Farul Genovez. Faptica istorica nu sprijina, insa, aceasta teorie. Iar arta dobrogeana, nici atat – nu am vazut vreo pictura, vreun creion pre-1860 in care sa apara vreun far sau macar ruinele unui far in aceasta locatie. Din ceea ce cunoastem si recunoastem astazi ca adevar istoric, Farul Genovez a fost construit intre 1858-1860 de catre inginerul francez de origine armeana Artin Aslan.
Pe langa destinatia sa principala, de inlesnire a navigatei, arhitectura sa deosebita i-a conferit in scurt timp rolul de loc de intalnire al constantenilor. Farul era dotat cu lumina statica (raza acestuia nu se rotea) si a functionat pana in 1913, cand instalatia de iluminat a fost dezafectata. In contextul in care zona s-a dezvoltata puternic si o serie intrega de cladiri-monument s-au ridicat in zona, Farul Genovez s-a integrat perfect in arhitectura eclectica a B-dului Elisabeta. In 1948 a fost restaurat si de atunci si-a pastrat rolul de obiectiv turistic de marca al Constantei. Si totusi… intrebarea ramane – de unde numele de Farul Genovez, daca acesta nu a fost ridicat de navigatorii peninsulei Italice ? Exista mai multe ipoteze, unele dinte cele mai pertinente fiind prezentate de Petre Covacef in cartea Povestea Farului Genovez: “mai degraba numele de genovez vine de la un calificativ care a fost acordat de turcii care au ocupat Dobrogea pana in 1878.

 Impresionati de zidurile groase intalnite in mai multe locuri din Constanta le-au denumit in graiul lor, -Geneviz Calee-  (cetate genoveza).


La Constanta au existat mai multe constructii care au purtat numele de Chei genoveze, Magazii genoveze si nu se putea ca o constructie de far sa nu se numeasca Far Genovez.”
Indraznesc sa adaug aici o ipoteza proprie – priviti Farul Genovez al nostru, constantean, si apoi farul genovez original, legendarul Lanterna. Sigur, discutand la o scara mult redusa, asemnarile arhitectonice sunt evidente.

În jurul Farului Genovez s-a țesut o frumoasa poveste de dragoste.
Artin Aslam inginerul, rămăsese aici din doar din dragoste pentru o localnică de care s-a îndragostit nebunește. S-au căsătorit și s-a angajat aici, la compania care a construit Portul Constanța. Fiind inginer constructor, a construit acest far.

Unic ca arhitectură, cu un turn în formă octogonală, farul Genovez măsoară 8 metri înălțime și este construit din blocuri masive de piatră. Are în interior o scară în formă de spirală, cu 53 de trepte. Lumina lui statică era vizibilă de la 5 kilometri în larg.
Farul Genovez a funcționat activ până în anul 1913.  Datorită valorii sale inestimabile, a intrat în circuitul monumentelor istorice care încă mai rezistă asediului anilor. Deocamdată, construcția nu poate fi vizitată de turiști.

m.i

surse: net/ historia/ NTV-reporter/ aedificium constanta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu