marți, 10 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCV - Din vremea foametei

Tata avea un dascăl cu o vârstă venerabilă la Sfânta Maria, pe dl. Costică Ichim cu originile în Moldova și mi-a povestit că dl. Costică i-a istorisit un fapt destul de interesant din copilăria dânului pe cât de trist pe atât de dur totodată din vremea foametei* celei mari din românia de după război din anii grei 1946-1947 dar mai grea în Basarabia și Moldova de graniță când a fost o perioadă de lipsuri alimentare majore în special la nivelul populației provinciei Moldova, consecință a unui complex de cauze: în principal seceta, dar și distrugerile agriculturii provocate de războiul cumplit de greu, existența livrărilor de alimente impuse de condițiile armistițiului (și de existența Armatei Roșii), efectele negative ale reformei agrare din martie 1945, precum și lipsa de interes — în contextul ocupației sovietice, a guvernului, care nu a controlat zona de est a țării timp de un an.

Așadar, populația era atât de sărăcită că fierbeau bieții oameni scoarță de copac și beau zeama sau făceau pisând-o turtițe. Cumplit. 

Tragică însă este următoarea istorioară. Copiii ca și astăzi tot copii erau și se jucau împreună mai mereu adormind în fiecare seară frânți de oboseală și foame. Așa se face că din cauza lipsurilor mureau foarte mulți copii și părinți tineri. 

Când murea câte cineva oricât de săraci ar fi fost bieții de ei puneau mână de la mână și făceau câțiva colaci mortului o ciorbă mai cu cartofi și grâu fiert cu zahăr candel topit în el- coliva de pomenire. Și pentru copiii aceia moartea era un prilej de mare bucurie și se laudă, aveau față de ceilalți mâncare și făceau în invidie unii altora la joacă pe ulițe născându-se așa și un joc care se numea ,,mortul,,. 

Își strigau umilindu-i pe ceilalți:
,,sâc, sâc, sâc, noi avem mort, voi proștilor n-aveți mort. Uite a murit fratele meu mai mic ce bine, sau, a murit mămuca,,

Document
,,Şi familia preotului Gheorghe Frigioiu din satul Făclia a luat pe timpul foametei un băiat de crescut. Adus din Moldova, Mitică a fost îngrijit de preot şi de preoteasă ca pe propriul fiu. 

Când au venit să-l ia acasă după un an, micul moldovean a început să plângă. „Eram ca fraţii. S-a rugat tata de ei cu cerul şi cu pământul să-l lase la noi să-l creştem, că nu-i va lipsi nimic, îl va da şi la şcoală, îi va face un rost. N-au vrut. Plângea săracul Mitică de sărea cămaşa pe el… Plângeam şi eu, plângeam toţi... 

Nu l-am mai văzut de atunci. Noi ne-am mutat în altă parohie din Dobrogea şi n-am mai ştiut nimic de el“, povesteşte cu regret Vicenţiu, fiul preotului, ajuns la vârsta senectuţii.,,

Bătrânii, care or mai trăi azi știu că istoria este adevărată și adevărat vă spun. 

m.i
_____________________________
*Foametea din 1946 – 1947 a avut cauze multiple, complexe: operațiunile militare și distrugerile provocate de război, în martie – iunie 1944, în regiunile nordice și centrale ale Moldovei istorice; ocupația sovietică și jaful local sistematic al acesteia; pământul arabil nelucrat în 1945 – 1946; lipsa forței de muncă agricole în 1944 – 1946, moartă în război, prizonieră în lagărele sovietice sau plecată în refugiu în sud – vestul țării; lipsa precipitațiilor în 1945 – 1946; dezinteresul guvernului pro-comunist dr. Petru Groza pentru reluarea lucrărilor agricole sistematice în zonă; lipsa utilajelor și animalelor pentru lucrări agricole în 1944 – 1946. Din date neoficiale este cunoscut că au murit de foame mii de oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu