Am 42 de ani și 21 de ani de preoție, slujire efectivă. Dacă mâine plec, mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate cu toată ființa mea nu mi-e frică de moarte și nu îmi pare rău.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am văzut multe și am cunoscut oameni. Iubesc toți oamenii fără diferențe de niciun fel. Pe toți. Îi dezleg în Numele lui Dumnezeu și îi iert. Cât îmi este dat. O concluzie vă pot spune:
Omul bun este bun și rămâne bun indiferent de încercările vieții, de cât este de umilit de cât este de chinuit, indiferent cât i se pune răbdarea la încercare, indiferent dacă poate duce sarcina sa sau nu, cât este de muncit, alergat, neprețuit, neapreciat, indiferent cât nu i se oferă nimic, oricât ar fi de marginalizat, luat de prost, mințit, orice i s-ar face, omul bun rămâne bun. Tace. Ascultă. Ajută la fel. Este bun prin natura lui de la Dumnezeu.
Calitatea umană nu este niciodată înlocuită de vreo funcție oricare ar fi ea și indiferent cât de înaltă pe scara socială. Parvenitul tot parvenit, prostul tot prost, cel rău tot rău, mai mult rău parcă se face căci având și funcție prostul rău devine și răzbunător. Am văzut oameni simpli dar atât de minunați, am văzut și cunoscut regi și prinți și cerșetori. Cu noblețea te naști. Este Harul Duhului Sfânt care lucrează în inima omului bun.
Degeaba te îmbraci în vizon și haine scumpe dacă dacă îți mănânci mizeria din nas.
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu