luni, 9 martie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap XCIII - Purtătorii kaftánelor domnești de astăzi și virusul fricii de țèpe.

Țelul parvenitilor a fost și este dintotdeauna puterea. Pripășiți din te miri ce cotloane ale satelor sărace tocmai din fundul țării, direct în orășelul lui Bucur, aici pe malurile Dâmboviței unde este apa mai dulce, puturoșii inculți sau duamnele trecute prin cele paturi au ,,dat din coate,, călcând pe cadavre si s-au urcat în fotoliile înalte la pupitrul de comandă al bietei țărișoare palidă de la atâta căpușat. Toți cu facultăți ale căror diplome dacă le-ar rătăci, nu ar ști să îngaime ce au absolvit, produsul industriilor de diplome în spiritul bietului haret saracu' care probabil n-are liniște nici in mormânt și a altor gherete de cartier (facultăți) care au transformat analfabeții în licențiați.

Apoi fără scrupule aceștia, egoiști și plini de ură, calici peste vreo măsură cunoscută, purtători fără merit ai kaftánelor* domnești de astăzi, au mutilat istoria, au ascuns martirii, au murdărit memoria adevăraților politicieni și s-au tolănit cu dosurile lor spurcate în scaunele moi ale birourilor istorice, behăind că ei sunt cei care vor binele poporului, dând ordonanțe peste ordonanțe care mutilează constituția și duc la sapă de lemn omul de rând. De frica țèpelor răsplată au hotărât sub jurământ în fața 'mnezeului lor scaraoschi, că vor vinde brazii înalți ai țării până vom importa bețe de chibrituri și pe cât posibil țèpele să le reabgradeze și să le împartă poporului. 

Abgradarea aproape pe nesimțite nici n-a durut la început, blugii piramidă, dozatoare tec-cancerul la pahar, televizoare color la prețuri de apartamente, apoi le-au facut mai groase și mai ascuțite, caritas, fni, imgb, aro, și așa mai departe le-au simțit toți până n-a mai rămas mare lucru dar ei vor să vândă și pe acela. 

Acum este bătălia lor cu nația, ,,a mai grea,, vor cu tot dinadinsul să-i smulgă omului nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce i-a mai rămas în afară de suflet, credința. I-o zdruncină din temelii, i-o jignește cu orice prilej, caută să i-o murdărească cu smoala din inimile lor hâde, și dacă nu au reușit cu niciun preț, se luptă să o oprească, au devenit ca fii de năpârci care la maturitate își devorează propria mamă. De vreo două mii de ani asta a tot facut diavolul intrând în oamenii vânduți lui, a încercat să oprească credința. 

Ce n-a reușit Nero sau Domițian, au încercat turcii, tătarii, comuniștii dar nu au reușit un fir de păr să smulgă celor credincioși și țara s-a miruit cu sânge de martiri și sfinți care se roagă din Cer. Ăștia de azi, orbiți de mândria diavolească, se cred și mai deștepți ca aceia.

Frica de țèapa dreptății însă le-a rămas bine înfiptă în trupurile pline de răutate.

Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință bine credincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește. Și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău!

*Caftanul era o haină de origine orientală pe care o purtau domnul și boierii. Se înfățișa drept mantie lungă, cusută cu fire de aur și argint. Avea un important rol ceremonial și onorific. Astfel, de exemplu, în 1703 Constantin Brâncoveanu a fost reconfirmat pe viață în domnie, printr-o ceremonie în care vizirul i-a îmbrăcat pe domn și pe boieri în caftane valoroase.

La moartea lui Constantin Cantemir, fiul său Dimitrie i-a succedat la tronul Moldovei. După ce i s-a citit molitva de domnie, a fost îmbrăcat în caftan de către un funcționar turc (un agă al vizirului) care era cu alte treburi în țară.

m.i

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu