Când eram elev la Liceul de Aviație, prin '91 abia așteptăm vacanța de vară să fug în orașul inimii mele Câmpulung.
Mergeam cu trenul singur de la Bucureşti la Câmpulung Muscel la bunici şi îmi amintesc că schimbam garnitura trenului la Golești iar de acolo vagoanele noii garnituri erau unele de lemn din anii '30 aceleaşi folosite în filmul Titanic Vals. Cu acea garnitură călătoream până dincolo de Gara Câmpulungului în halta care atunci încă se numea Olga Bancic.
Parfumul lor de epocă era unic. Bătrânul timp îşi leagănă impasibil pendulele și ne îmbătrânește aproape pe nesimțite și pe noi toți.
Astăzi ca ieri şi ieri ca alaltăieri toacă-n tihnă clipele şi-i ţine de urât Oraşului cu atât și atâtea povești minunate peste care el timpul așterne furând oamenii și amintirile lor minunate, uitarea.
Povestea primei capitale a Ţării Româneşti se trage de pe la 1200 şi ceva. Are în tolba sa cavaleri, domni, musceleni mândri şi privilegii cu feți frumoși și zâne. Cu șarm aparte și eleganță ce nu va mai exista vreodată. Oare îşi mai aminteste cineva de ele?
De celebrul și simpaticul bulevard Pardon Merci, poreclit aşa pe vremea când era supra-aglomerat iar oamenii grăbiţi pronunţau „Pardon” când îşi făceau loc printre cei ieşiţi la promenadă, a rămas gol. În grădina de vară Merci, de vizavi, aşijderea.
Odinioară, când primeau permisiunea domniţelor îmbujorate să se aşeze pe bănci cavalerii musceleni rosteau plini de rafinament „Merci”.
Astăzi, băncile-s goale şi nu mai ai cui spune „Merci”. Oamenii aceia minunați au plecat demult luând cu ei eleganța și parfumul unor timpuri unice.
Când l-a jucat pe Spirache Necşulescu, în capodopera Titanic Vals, a musceleanului Tudor Muşatescu, marele el însuși titan al șcenei Grigore Vasiliu Birlic a locuit aici, în casa lui Măgeanu, pe Pardon 39.
Răsvan Măgeanu, nepotul lui Ion Măgeanu: ,,Aceasta este camera unde a locuit câteva zile Birlic, pe toată durata filmării filmului Titanic Vals. A vrut să se îmbibe de atmosfera din Câmpulung. Şi a considerat că cel mai bine era aici, în casa lui Ion Măgeanu, cel care apare în Titanic Vals.,,
Gândul meu fuge la o parte a copilăriei mele frumoase, cândva demult odată ca niciodată, la Biserica Marina din Câmpulung Mușcel, din spatele curții casei bunicilor mei, Negru Vodă 175.
Casa bunicilor fusese cumpărată de la urmașii preotului slujitor al bisericii. O casă impozantă, superbă în urbe. Situată sub dealul Grui din Câmpulung Muscel, în jumătatea nordică a municipiului, pe o terasă din dreapta râului Târgului (vezi mânăstirea Negru Vodă), biserica Marina, după mânăstirea Negru Vodă, pare să fie cea mai veche din această urbe. C.D.
Aricescu considera că a fost zidită între 1.100 şi 1.200. și la o altă bisericuță câmpulungeană dragă tare mie Biserica Adormirea Maicii Domnului-Fundeni.
Nu se cunoaște anul construcției, dar la 1576, exista, după inscripția unei pietre de mormânt ce se afla sub pardoseala interioară. De mic copil am mers cu mamaie Ana bunica mea și tanti Gabi sora ei la această bisericuță, iar peste ani, m-a învrednicit Dumnezeu și am slujit și ca preot o perioadă în anii studenției la Teologie.
Fresca interioara este bine conservata, biserica pastreaza in ea parfumul timpurilor de mult apuse. Este monument istoric.
Carol I a dorit ca Peleșul în toată complexitatea lui să fie construit la Câmpulung fiind fascinat de farmecul și frumusețea acestui oraș. Din pacate istoria a hotărât altfel iar astăzi orașul pare oarecum uitat și toată gloria lui odată cu el.
"Câmpulungului ăstuia i-am iubit oamenii și pridvoarele, burnițele și parcurile, copiii și pensionarii (...). Am iubit, într-un cuvânt, toată marfa pe care acest pitoresc și, pentru mine, unic oraș de pe lume mi-a oferit-o pe tarabele lui de soare, în coșurile lui de flori și pe pârtiile de săniuș"
Tudor Mușatescu - despre târgul în care și-a petrecut o mare parte din viață.
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu