Una dintre cele mai valoroase și frumoase comori ale României, cu o istorie de sute și mii de ani – se numără şi insula Ada Kaleh. Fâşia de pământ de 1,7 kilometri lungime şi 500 de metri lăţime plină de măslini, trandafiri cu un parfum unic și viță de vie a fost aşezată chiar în mijlocul Dunării, la trei kilometri de orăşelul Orşova.
Hidrocentrala Porţile de Fier a năruit în 1970 ceea ce putea fi azi cel mai atractiv punct turistic din România.
Ada Kaleh înseamnă în limba turcă “Insula Fortăreaţă” şi a fost fost locuită încă din Antichitate. Herodot amintea de Cyraunis despre aceasta şi o descria: “lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de edificii istorice.
Se pare că prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni.
Din 1430, locul devine cunoscut drept Ada Kaleh şi a rămas în posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918 – 1920, când a devenit teritoriu românesc, chiar dacă era locuită în totalitate de turci.
În ciuda expansiunii comunismului în România, Ada Kaleh rămăsese singurul loc unde timpul se oprise, unde oamenii trăiau după aceleaşi legi vechi de sute de ani şi se răsfăţau cu acelaşi tabieturi: un fel de cafea făcută în nisip cu o aromă deosebită, un parfum de trandafiri unic, cele mai fine și iscusite bijuterii făcute manual la preţuri modice şi tutun de calitate 100% natural, se spune, cel mai bun din Europa, povești de dragoste sub cerul înstelat.
Din 1430, locul devine cunoscut drept Ada Kaleh şi a rămas în posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918 – 1920, când a devenit teritoriu românesc, chiar dacă era locuită în totalitate de turci.
În ciuda expansiunii comunismului în România, Ada Kaleh rămăsese singurul loc unde timpul se oprise, unde oamenii trăiau după aceleaşi legi vechi de sute de ani şi se răsfăţau cu acelaşi tabieturi: un fel de cafea făcută în nisip cu o aromă deosebită, un parfum de trandafiri unic, cele mai fine și iscusite bijuterii făcute manual la preţuri modice şi tutun de calitate 100% natural, se spune, cel mai bun din Europa, povești de dragoste sub cerul înstelat.
Însă ambiția conducerii de partid de a duce România pe cele mai înalte culmi ale industrializării a distrus Ada Kaleh. Deşi mulţi locuitori au sperat mereu într-un miracol, inevitabilul s-a produs. Insula a fost scufundată în primăvara anului 1970, după ce mai multe clădiri au fost demolate înainte de inundare. S-a încercat refacerea lor pe insula Şimian, dar proiectul a fost abandonat deoarece locuitorii s-au mutat în alte zone ale ţării sau chiar au plecat în Turcia. S-au putut muta pe Şimian zidurile fortăreţei şi mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei.
Din păcate, în prezent, totul este lăsat în paragină de autoritatile de azi şi cu greu se poate vedea un indicator pe care scrie Ada Kaleh. Cam atât, a ramas povestea.
Au rămas doar legendele şi regretelor celor care au locuit aici sau au vizitat măcar o dată un loc care fusese unic în lume. În momentul de faţă mai există o limbă de pământ stearpă şi un indicator pe care scrie: Ada Kaleh.
________________
Nota mea:
1. Ceausescu nu a scufundat insula și nu a aprobat scufundarea ei.
2. Cetatea s-a mutat pe insula Șimian (procedeu unic în lume la acea vreme) datorită creșterii nivelului Dunarii peste cota Insulei Ada-Kaleh. Acest lucru s-a întâmplat datorită edificării uneia din cele mai mari realizări hidrotehnice a României și anume Porțile de Fier (parțial în colaborare cu Iugoslavia lui Tito.) Dimpotrivă Ceausescu a căutat personal cele mai eficiente soluții pentru salvarea insulei, aducând pe insulă cei mai mari specialiști români și japonezi. Nu exista altă variantă decât mutarea ei. S-au mutat toate monumentele si 1/4 din fortificații, toate mormintele și toate viețuitoare, până la ultima sopârlă. A fost o munca titanică, pentru care s-a făcut și un film documentar. În ziua de azi România nu ar mai putea fi capabilă de o astfel de operațiune.
________________
Marturii:
O insulă cetate. Asta înseamnă Ada-Kaleh!
Uitați, așa eram. Pe-aicea apă și munți:eram în mijlocul munților, în mijlocul apei. Asta eram. [...]
Nu pot să zic că eram săraci, că nu duceam lipsă de nimica, da' nu ne venea să aruncăm! Aveam concepția asta. Noi nu aruncam absolut nimica. Când am venit aicea, am văzut s-aruncă pâine! Am rămas așa, mirat! Chiar nu m-am simțit deloc bine când am văzut cum în tomberoane aruncau pâine... Și, Dumnezeu s-o odihnească, bunica zicea: «Ia te uite, ăștia aruncă pâine... Nu-i păcat?» Aici am văzut se-aruncă totu', nu se ține cont de nimic. Nu pot să zic că nu m-am schimbat:m-am schimbat și eu foarte mult, că sunt obligat să m-adaptez. Dar nici până în prezent noi nu aruncîm firimituri, n-aruncăm nimic. Așa am fost învățați. [...]
[N.T.M.] Cu ce tragedie am plecat de acolo! Mi-a părut rău de tot [plânge]! Am sărutat patru colțuri ale casei mele și așa am plecat! Mi-am luat rămas bun! [Am un tablou], ce să faci cu pictura? Nu poți să trăiești cu pictura! Ce viață am avut pe insulă!”
*
[E. și M.A.] „A rămas o amintire plăcută. Și parcă mi se face din ce în ce mai dor... Mă gândesc din ce în ce mai mult. Cine știe, poate e sfârșitul vieții asa... Îs mulți ani, iată, patruzeci și doi de ani. [...]
Aveam o poziție foarte frumoasă. Se vedeau de la mine din casă trenul, mașinile, avioane dacă treceau, vapoare... Era la câțiva metri de Dunăre casa. Vara eu îmi făceam dușu-n Dunăre, mă spălam dimineața pe ochi. [...]
*
[R.A.] „Da, mi-e dor de insula Ada-Kaleh! Acuma să se deschidă, acuma aș pleca! Am zis:să treacă apa, să fugă apa, aș face o colibă și o barcă, aș prinde pește și aș sta acolo! La toți turcii le pare rău de insulă! Noi eram liniștiți la insulă. Ce aer era! Ieșeam seara la parc. Pomii ăia, Dunărea... Aveam fântână, «bunar», știți, acolo lângă Miskin Bab, luam de acolo apă. Veneau turiștii, era o veselie. Eu făceam dulceață de smochine, Sezer era mică, vindea. «Cine ia de la mine toată vara-i merge bine!» Ha, ha, ha! «Prăvălie de oltean, fără ușă, fără geam!» Striga, făcea reclamă. Mi-aduc aminte asta, n-o s-o uit niciodată!
Eu de câte ori visez, visez insula, nu mă visez aicea!”
*
[M.A.] „Erau străzile frumoase. Și am început să ne plimbăm, să îmi arate cetățile. Era foarte frumos.
Nu sunt născută acolo, crescută acolo, da' așa rău îmi pare că am venit încoace! Chiar dacă intra apă după ce veneau ploile sau de la Cazane, că după ces e topea ce gheață era la cazane, se inunda Ada-Kaleh-ul. Dar toată lumea se refugia la neamuri, acolo... Fiecare la neamuri stătea și făcea drum din scânduri. Și așa mergea. O săptămână, două, până se trăgea apa, până pleca.
Da, mi-a plăcut foarte, foarte mult. Era liniștit. Pe mine mă sculau păsările! Păsările ciripeau. Și în partea Serbiei erau munți, și în partea României erau munți. Știți ce frumos? N-am cuvinte! Dimineața, v-am spus, ciripitul păsărilor mă ridica. Ceas sau ceva nu ne trebuia. Și ce fructe aveau în curte! Eu, dimineața, cu un șorțuleț în poală, strângeam mere, pere. În octombrie, noiembrie... Strângeam struguri, că la insulă au făcut boltă de s-au dus în pomi, acolo sus. Aicea nu există așa fructe. Smochine, nici nu mai zic! Soacră-mea era specialistă să facă dulceață de smochine. Și de trandafiri, da! [...]
*
[F.A.] Dacă trăia [bunica], poate plângea și ea acum cum îmi vine și mie să plâng când mi-aduc aminte de Ada-Kaleh. I se face dor omului de locu' natal! Și un loc natal ca ăsta, cu cetăți și o insulă pe ape [are lacrimi în glas]... Mulți nu spun, da' o simt. Eu spun deschis: îmi vine să plâng când mi-aduc aminte. Doru' de locul natal. E durere mare în sufletu' omului când și-a pierdut locu' natal! Eu nu-l mai am! Simt o durere în suflet... Am multe înrgistrări cu Ada-Kaleh-ul, punem și vizionăm. Numai eu știu ce e în sufletu' meu când văd.”
Pentru noi, care n-am văzut Ada-Kaleh decât prin ochii celor pe care i-am intervievat, insula asta este o fantasmă. N-o să știm niciodată dacă era cu adevărat atât de frumoasă ca în amintirile foștilor insulari, cu case înflorite, viță-de-vie, leandri, magnolii, flori cățărate pe zidurile îmblânzite de soarele verii, lămâi și smochini, bragă rece și înghețată parfumată, aromă proaspătă de fistic și baclavale, turci fumând narghilea în fața porților scunde... un Levant în miniatură.
_______________
Studii despre Adakale- m.i
Fragmente marturiilor extrase din Adakale-Li. Patria din buzunarul de la piept, Autori:Carmen Mihalache, Magda Andreescu, Editura Martor;număr pagini:286
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu