sâmbătă, 1 februarie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap. XLVII - Hrana sufletului

Prin incercari si necazuri mai mari sau mai mici, prin dezamagiri ajungem la desavarsire. Piatra oricat ar fi ea de tare tot este macinata de apa, fie doar si de picaturile de ploaie. 

Asa si sufletul omenesc, oricat de mici ar fi greutatile, se macina si se zdruncina, plange se zbuciuma.

Prea multe lucruri ne dezamăgesc in viata si pentru asta incepem sa nu mai credem in  orice.

Prea multe lucruri ne ranesc si din aceasta cauza nu mai avem incredere in prea multi oameni sau mai trist in nimeni .
Prea multe lucruri ni se promit si din aceasta cauza nu mai avem asteptari.

Prea multe lucruri sunt facute fara inima de aceea ucid suflete.

Prea multe lucruri ,,ni se par,, , apoi nu sunt asa.

Iata de ce incepem sa pretindem fapte, nu cuvinte.

Desavarsirea se naste numai prin lasarea grijilor si a gandurilor rele si prin intelegerea lucrurilor. 

Se intampla uneori in viata sa te indragostesti cu toata fiinta de o persoana cu care ai multe lucruri in comun, sa simti ca in persoana aceasta poate sa se odihneasca sufletul tau, sa impartasiti multe lucruri comune impreuna sa vorbiti ore in sir si sa te intelegi cu ea minunat. 

Sa simti in prezenta ei magie. Sa stii ca acea persoana este aerul tau. Si dintr-o data nimic sa nu mai fie la fel fara nicio alta explicatie. Brusc. Sa suferi si te intrebi unde ai gresit si ce s-a intamplat, oricât ti-ai munci mintea si sufletul să nu găsesti raspuns. 

Raspunsul este simplu, trebuie doar sa il accepti.  
Persoana care credea că tu ii esti fericirea si-a gasit fericirea in alta parte. A găsit o alta persoana cu care face aceleasi lucruri ca si cu tine.
Asta pana va gasi alta persoana care ii va face la fel si atunci poate te va cauta iar pe tine. Daca insa accepti raspunsul, tu vei fi departe.

Mintea lucida care se roaga si este in continuu dialog cu Dumnezeu nu are timp pentru tristeti si lucruri marunte care fura zilele omului si il lasa nemantuit. 

Adevarata izbanda (fericire) este ca omul, care a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, sa devina asemenea Lui, adica sa curete starea de greseala prin virtutea bunatatii, sa iubeasca cu sufletul plin pe semeni fara diferente, si întreaga creatie si sa creada ca la Dumnezeu Creatorul toate sunt cu putinta. 

Ce ii cerem noi Celui care a creat toate, pe cei dragi noua si stelele si soarele, pamantul si florile, viata in toata minunatia ei, mai mult decat sa credem in El si asa vom fi vii? 

Orice ii cerem lui Dumnezeu este cu putinta la El. Si mortii ii invie, si muntii ii zideste. Mintea omeneasca nu poate cere lucruri mai presus de minte. Tot ceea ce cunoastem, stiinta toata este doar din ingaduinta Lui. 

Suntem nascuti dupa chipul lui Dumnezeu, suntem deci datori sa devenim si dupa asemanarea Lui. Adica buni, iertatori unii cu altii. Iubitori. Copiii cand se cearta pe jucarii nu tin suparare. 

Dupa cearta se joaca impreuna in continuare ca si cum nimic nu le-ar fi stricat joaca lor. 

Ce minunat. Dumnezeu este atat de bun cat mintea omeneasca nici nu poate cuprinde. Daca tatal nostru este frumos si bun, daca mama noastra este frumoasa si buna, daca copiii nostri sunt frumosi si buni, toti cei pe care ii iubim sunt frumosi si buni, cat este oare de frumos si de bun, Dumnezeu Creatorul lor si a toate? Cat este de bun cu noi ca a ingaduot sa ii avem pe acestia aprope. 

Avand credinta adevarata in Dumnezeu Tatal a tot, suntem vii si nelipsiti de dragostea Lui! Numai cunoscand iubirea Lui putem iubi si noi cu adevarat. 

Asa cum hranim trupul si il imbracam sa nu sufere de schimbarile vremii de frig sau de cald si sufletul are nevoie si el de hrana si de imbracaminte ca sa tina trupul viu. 

Hrana ii este rugaciunea si iertarea- apoi impartasirea care este esentiala vietii pamantesti si vietii vesnice si imbracamintea ii este iubirea- curata dreapta si cinstita fara tradare. 

Un trup ingrijit dar cu sufletul neingrijit si uitat se imbolnaveste si moare. Care este hrana sufletului? Hrana vie a sufletului este euharistia. Daca privesti o floare, daca admiri rasaritul, daca asculti un cantec, daca daruiesti ceva, daca te ingrijesti de cineva sarman, atunci iti hranesti sufletul. 

Dar oare poti sa privesti o floare fara sa te gandesti la creatorul ei? Poti sa admiri un rasarit de soare fara sa multumesti celui care a creat aceasta minunatie? 

Nu poti la fel cum nu poti sa asculti un cantec fara sa te gandesti la persoana care da viata acelui cantec, nu poti sa daruiesti ceva cuiva fara sa te gandesti fara sa ai in suflet persoana care primeste darul tau. 

Asta inseamna rugaciune, comuniunea vie, reala cu Dumnezeu. 

Care este imbracamintea sufletului? Imbracamintea sufletului este aura de lumina care invaluie sufletul atunci cand iubesti pe semeni neconditionat, este harul care invesmanteaza sufletul atunci cand judeci cu mila pe ceilalti, cand ii intelegi cand ii ajuți, cand sau din ceea ce este al tau altora sau macar cand te straduiesti sa ii intelegi, este mantia faptelor bune si haina dreptatii, este vesmantul rabdarii si al credintei. 

Dumnezeu intotdeauna asculta rugaciunea omului, insa la Dumnezeu nu exista spatiu si timp. De aceea trebuie sa avem virtutea rabdarii sa o cultivam ca pe o samanta aducatoare de multa roada pentru viata si mantuirea noastra. Sa asteptam rabdatori. 

Asa cum si noi indeplinim copiilor nostri tot ceea ce ei ne roaga, dar doar la timpul cuvenit, pentru ca de multe ori ei fiind mici nu stiu ce ne cer si ca nu au trebuinta de anumite lucruri atunci cand le cer, la fel si Dumnezeu asculta cererile noastre si ne daruieste totul intocmai, dar chiar atunci cand avem nevoie cu adevarat si suntem pregatiti sa primim ceea ce cerem in rugaciune.

Cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri care se pot întâmpla în viață unui om, este atunci când încearcă să privească pe ascuns la cineva şi rămâne surprins plăcut să observe că privirea pe care o dorea, deja îl studia de ceva vreme. 

Asa suntem noi in raport cu Dumnezeu. Îl dorim dar nu îndrăznim să Îl privim atat este de minunat însă dacă ne rugam o sa vedem ca Dumnezeu ne privește si ne asculta.

Daca ne vom ingriji doar trupul fara sa purtam grija si de suflet va veni vremea cand timpul vietii noastre se va scurge si multa amaraciune vom avea. 

Sa iertam la timp ca si noi sa fim iertati. Cand ai o rana trupeasca oricat de mica sau de mare, doare, dar oricat de tare ar durea ea trece, se vindeca si uitam. Insa cand rana este sufleteasca, doare cumplit, iar fara spovedanie si rugaciune, fara sa iertam, fara iubire, pot trece ani, zeci de ani sau toti anii vietii noastre si ea sa nu se vindece sa urateasca trupul si sa il schimonoseasca sa il micsoreze. 

Dumnezeu nu creeaza necazurile, noi ni le cream, Dumnezeu le ingaduie la fel ca un parinte bun care lasa voia copilului, ca sa ne indreptam si sa ne mantuim sa fim vii.
___________________________________________
m.i

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu