In timpul acesta agitat si accelerat de nebunia patimilor, precum in pantecele cuptorului babilonian incins de sapte ori, s-au rumenit incetisor in flacara blanda ca o adiere ă vantului primavaratic, cateva prescuri euharistice de o inaltime duhovniceasca si o mireazma spirituala ce au revigorat toata trairea crestineasca din aceste tinuturi romanesti binecuvantate de dragostea lui Dumnezeu.
Inaltimi duhovnicesti ce au depasit prin smerenie si credinta cu mult veacul si masura lumeasca, desi foarte oameni.
Nu voi enumera aceste icoane importante ale spiritualitatii romanesti, nu ar fi drept, nu-i cunosc pe toti, doar Dumnezeu ii stie, tata asa spunea ca sfintii sunt atat de smeriti ca nu-si arata sfintenia, unii au zburat demultisor in zarea celeilalte lumi, iar altii ca o alinare inca, pentru noi, asteapta imbarcarea pe corabia care trece marea vietii acesteia, pe cheul dinspre noi.
Daca as avea harul vreunui Sfant Apostol, as scrie pentru ei un nou imn al iubirii, asemeni celui din treisprezece Corinteni.
Ma voi margini insa sa ii mai smeresc o data pana la micsorarea de sine, fara grija ca se vor supara acesti sfinti, cei mai multi dintre ei au exersat toata viata lor pamanteasca zidirea aceasta a micsorarii de sine, fiindca in modul cel mai paradoxal, intrarea in cea mai vasta si marita Imparatie, a vietii celei fara de sfarsit, unde nu este nici intristare, nici suspin, se face prin cea mai mica poarta, cea a smereniei desavarsite unde trufia nu exista nici ca poveste.
Asadar cu multa smerenie voi incerca sa imi strecor prin masura credintei privirea in ,,cartea vietii,, si sa va aduc in suflete cateva insemnari pe care ingerul caligraf le-a asternut pe masa vesniciei sub ochiul de lumina fara de sfarsit, al Celui Care locuieste in Pretutindenea si toate le cunoaste.
Eu personal ma consider binecuvantat de iubirea lui Dumnezeu, ca un rasfatat daca m-as putea exprima asa, fiind nascut si crescut dintr-un tata cu o traire demna de inaltimea sfinteniei. Am avut bucuria de a creste in lumina unui mare om in acest crampei de timp fugar si pot marturisi cu mana pe inima ca aceasta bucurie este singura dobanda autentica a vietii mele.
Desi Dumnezeu mi-a aratat o multime de lucruri si sensuri si dezvaluiri minunate, nimic nu m-a impresionat ca omul acesta mare-tatal meu, preotul smerit cu inima de diamant care si-a trait viata in rugaciune desavarsita catre Dumnezeu si Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.
L-am privit intotdeauna cu admiratie, de cand am facut ochi si am inceput sa descopar viata. Parintele Gheorghe era o sinteza a celor mai frumoase trasaturi. Era incarcat de har, cu statura inalta foarte, cu sprancene frumoase si doi ochi albastri mari care vorbeau cu Dumnezeu, plete aurii, cum altele n-am mai vazut, cu o voce ingereasca si predestinata rugaciunii datatoare de viata, si psalmodiei, cu gesturi simple dar incarcate de harul Duhului Sfant, si cu multa smerenie, cu o inalta si mare cunoastere a sufletului omenesc care intotdeauna isi gasea odihna si alinare in sfatul bland al parintelui, sfat nascut din cea mai profunda iubire de oameni.
Un comportament sacerdotal si o slujire teologica si liturgica de exceptie. Asemeni unui irezistibil demiurg, tatal meu, doar cu cuvantul si vocea calda, blajina, transfigura intreaga faptura.
Cunoscandu-l pe parintele Gheorghe, aveai impresia vie ca acest om coborase, in veacul nostru, direct din Noul Testament. Se intelege ca unde este credinta multa este si impotrivire diavoleasca pe masura. De aceea parintele Gheorghe nu a trait pe pamant o viata usoara, s-a confruntat cu multe impotriviri si greutati, in saracie si smerenie si-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu si oamenilor.
A reparat in cei mai grei ani de ateism si a recladit din temelii o biserica, pictand-o personal (parintele a fost un bun pictor bisericesc si un mare iconar) in fresca si a sfintit-o si a intemeiat si infiintat unul dintre cele mai frumoase cimitire ale capitalei.
Bisericuta unde a slujit in cea de a doua parte a vietii lui, timp de douazeci si sase de ani neintrerupt, Sf Maria-Herastrau, desi foarte mica, la slujbe era mereu neincapatoare, buna randuiala si trairea liturgica cea mai autentica a dumnezeiestilor slujbe urca spre desavarsire.
Reusea parintele cu rabdare multa si cu credinta sa aduca in sufletele tuturor celor pe care ii pastorea , fericirea crestina, bucuria si comuniunea sfanta care diriguia toate manifestarile credinciosilor.
Sub privirea senina a ochilor albastri ai parintelui Gheorghe, viata parohiei si a enoriasilor sai devenea treptat-treptat o continua euharistie vie. Rostul vietii lui pamantesti a fost de a darui din credinta lui viata, celor insetati de viata cea vie-Hristos.
Ca un amanunt extrem de graitor pentru a zugravi icoana acestui parinte ortodox, as aminti smerenia, modestia lui dusa la desavarsire si jertfa slujirii preotiei in dragostea fata de Sfanta Biserica si de enoriasi si mila desavarsita fata de toti semenii.
De la suflet de crestin la floarea rasarita in piatra drumului, totul vibra de lumina si har dumnezeiesc la primirea picaturilor de agheasma din mainile parintelui Gheorghe. Asa era tata.
Si isi punea tata epitrahilul dupa gat ca pe o cruce jug a Mantuitorului Hristos si incepea sa urce scarile de bloc din parohia sa, ca pe-o golgota a vremilor noastre, binecuvintand cu agheazma casele credinciosilor in Sfantul si Marele Post al Pastilor.
Si urca parintele din casa in casa, urca golgota vietii acesteia sa binecuvinteze credinciosii, cantand troparul biruintei:
,,Mantuieste Doamne poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!,,
Glasul lui era un glas de inger, vocea sa parea un firicel de apa pura ce trece prin sira spinarii umpland-o de har si viata, mai ca iti dadeau lacrimile ascultandu-l.
Se luminau ochii blanzi ai parintelui meu la vederea bucuriei din inimile credinciosilor, se prefaceau intr-un colind al Luminii Invierii biruind intunericul. Erau o turma si un pastor.
Un om bland si cald care niciodata in viata sa pămîntească nu s-a plans de nimic. Acum ne pastoreste si se roaga Domnului pentru noi dinpreuna cu sfintii cei din veacuri, cu ale carui rugaciuni si noi sa ne izbavim de caderi si din necazuri.
La tatal meu am intalnit prima data acea ,, liturghie de dupa liturghie,,, in sensul ca viata crestinului nu trebuia niciodata sa se deosebeasca prea mult atunci cand se afla in biserica, fata de viata traita in casa sa si in lume. Parintele Gheorghe se ruga fara incetare, zi si noapte.
In ziua de 15 februarie a anului mantuirii 2013, intr-o dimineata de vineri, dupa cum Dumnezeu in marea Sa milostivire si iubire necreata de oameni, ii si descoperise taina aceasta dinainte, a chemat la Sine in Imparatia cea vesnica, alaturi de Sfintii Sai, si sufletul preacurat al parintelui Gheorghe spre bucuria impartasirii si slujirii la Tronul Celui Preainalt, la doar 59 de ani.
Tatălui meu Gheorghe preotul pomenit de sapte ani, cu dragoste!
m.i
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate,ca a acelora este imparatia cerurilor.
RăspundețiȘtergere