marți, 11 februarie 2020

Jurnal de dragoste necreată - Cap LXIV - Credință

Creierul (mintea) omenească poate face infinit dacă este în conexiune cu Dumnezeu. Absolut.

Când cercetările științifice afirmă că doar o mică parte (infimă) din capacitatea creierului (a minții) este folosită la aceasta se referă. 
Pierderea în amănunte, (pacate) lucruri nefolositoare mântuirii duc la slăbirea conexiunii între om și Dumnezeu. 

Dumnezeu este într-o permanentă legătură cu omul creat prin însăși viața în sine. Prin suflet. 

Omul este cel care se îndepărtează de Harul Dumnezeiesc atât de mare rupând prin greșeli legatura iubirii (a vieții) prin iubire înțelegându-se viața. 

Cea de acum și cea din veșnicie.
Condiția minimă necesară care se cere, este credința, ,,credința cât un grăunte de muștar,, , pare infimă pe lângă ceea ce se oferă: mutarea munților din loc. 

,,Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20).,, 
Deci credință să aveți în voi și toate sunt cu putință!

Ca întărire pentru aceasta Sfântul Evanghelist Matei adaugă: Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. (Matei 21, 22).

m.i

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu