Jurnal de dragoste necreată - Cap LXXXVII - Cum erau primii oameni in rai?

Stiau ce este iubirea pura, nu cunosteau tradarea. Iubirea era absolută.
Traiau adevarul nu cunosteau minciuna. Fără minciună nu exista durere.

Viata era continuu, nu exista moarte.

Timp nu exista, erau dincolo de timp.

Lacrimi nu aveau, pentru ca nu exista durere.

Fericirea era aerul lor, nu trebuia cautata.
Viata era rai!

Dumnezeu iubeste pe om si ochii Lui sunt indreptati catre creatia Sa, omul.
Cu toate acestea ochii omului s-au indreptat catre altceva si au tradat.

Cum este omul acum?

Stie ce este iubirea pura dar cauta continuu tradarea.

Traieste in minciuna, dar in suflet cunoaste adevarul.

Viata este continuu, dar nu are credinta si gusta moartea. Se teme. E fricos egoist si las.

Timpul este limitat, dar omul il pierde.

De durere, in loc sa ridice ochii la Dumnezeu care il iubeste si il vindeca, plange. Deznadajduieste.

Cauta fericirea tot in afara raiului si a lui Dumnezeu care este fericirea infinita.

Viata este intristare, chin si suspin!
Cu toate acestea Dumnezeu a venit El pe pamant si a inviat iar pe om.

m.i