Cândva demult, odată ca niciodată a existat un oraș fermecător, un Mic Paris căruia localnicii îi spuneau cu dragoste București.
A existat un timp când bucureşteanului îi plăcea să fie galant, elegant, șarmant și să-şi îmbie ochii serile de vară, toamnă, primăvară sau iarnă în paharul cu licori minunate de aur ori de rubin, să se topească privind artişti adevărați şi să se încânte admirand pe câte un cântăreţ la modă, pentru el muzica teraselor a locandelor fiind o stare de spirit, amenajate ca la viana sau paris iar colţul mahalalelor, o gură de rai de reverii şi amintiri.
Cum era bunăoară fascinantul Cartier Uranus cu străduțele lui în pantă numite după planete.
Inima Capitalei bătea ritmul petrecerilor până adânc în noapte, lăutarii adevărați înmuiau sufletele ostenite, oacheşele bucureştence frumoase ca nimeni altele elegante și pline de farmec, femei pentru care s-ar fi dus războaie grele între regii lumii parfumau aerul nopților cu chicotelile și zîmbetele zglobii, luminau cerul cu lumina ochilor lor fascinați, născând adevărate pasiuni pentru care berbanţii nu se caliceau la pungă, flori şi daruri, farmecul iubirii plutind în aer.
Orice greutăti au înnegurat cerul capitalei, norii bombardamentului ameeican, cutremurul cumplit și nici durerea războiului nu a putut ucide sufletul plin de viață al bucureşteanului adevărat, astfel orice încercări grele, foametea şi seceta, dovadă că după iarna ultimului măcel mondial oraşul lui Bucur a reînflorit și renăscut la viață.
*În sălile de cinematograf cântau în pauză, cel mai adesea cu acompaniament sumar, diverşi cântăreţi foarte populari şi se perindau actori iubiţi de bucureşteni.
La Cinematograful «Pache», aflat în preajma fostului cămin studenţesc de pe strada Matei Voievod, cânta cu dezinvoltură şi vervă Petrică Dumitrescu, azi cu totul uitat, pe Griviţei se desfăşura o mică trupă de comici avându-l în frunte pe Sandi-Huşi (viitorul actor Al. Giugaru) şi cu debutantul Puiu Călinescu, la «Trianon» orchestra lui Victor Predescu, la «Moşilor» şi la «Motanul Negru» cânta Ioana Radu, la «Wilson», la «Gogu Scăricică», la «Pajura Neagră» şi «Aro» – Maria Tănase, aiurea jucau trupe ca acelea ale soţilor Florescu, a lui Mişu Ghimpu şi Stamate, ori a lui Thomas (comicul Tomazian de mai târziu) şi alţii. Se glumea, se recitau poezii, în noapte se perindau figuri pitoreşti precum inimitabilul Stan Palanca, poetul de pe Sabar, rege al şpriţurilor şi latifundiar de iluzii, recitând, cocoţat pe masă şi cu arătătorul urcat spre cer, vestita lui Smarandă.
La grădinile mai mari, cu lume selectă, se juca teatru de agrement, cu companii de succes, precum aceea a lui Gr. Vasiliu-Birlic (la Grădina «Volta-Buzeşti»), aceea de la Grădina «Marconi» (având ca protagonişti pe Ion Morţun şi Al. Ghibericon) sau la «Colos», pe Calea Victoriei (cu G. Timică, Toneanu, Dacian, Tanţi Căpăţână).
Micile grădini de vară erau asaltate din vreme de bucureştenii dornici să audă pe Maria Tănase, Rodica Bujor, Ioana Radu, Maria Lătăreţu, Titi Botez, Petre Gusti, Ion Luican, Al. Bojenescu. Tot nume ce-şi cuceriseră greu, dar pe merit, un loc în inimile bunilor bucureşteni. Dar şi alţi cântăreţi, încet-încet porniţi spre neant, ca Jean Moscopol (care cânta la «Zissu», Rada Moldovan şi Jenny Boerescu (pe Beldiman), Luţă Ioviţă, “inegalatul” Cristian Vasile (la «Roata Lumii»), ori mai târziu, cei doi italieni rămaşi pe-aici după război, Gianni Spinelli şi Aldo Sollini, ce atrăgeau cuconetul în buza Vetrei Luminoase, la «Şapte Păcate». Sau atâţia alţii, ce trecuseră meteoric, azi intraţi în desăvârşită uitare: Lenuţa Creaţa, Miţa Fieraru, Z.Oiţă, Ion Bârneaţă, Luca Codin, Lina Culea. Dar cine mai ştie azi de grădina «Grâuşorul» («Spic de Grâu») de lângă Foişorul de Foc, de «Motanul Negru» de pe Calea Rahovei?
m.i
_________________________________________
* date text preluat A. Majuru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu