Jurnal de dragoste necreată - Cap LXXI - Fiecare dintre noi este ,,Fiul risipitor,, din Evanghelia de astăzi.

Însăși viața noastră toată este o lepădare sau părăsire a celor din urmă, către cele dinainte, fie ele bune sau rele. Părăsim copilăria, devenind adolescenți; suntem neascultători și nerecunoscători; depășim repede tinerețea aproape fără să simțim, ne părăsim părinții pentru a ne transforma în adulți; pierdem amintiri dragi, iubim fără să știm să iubim, trădăm, uităm, suferim pentru multe lipsuri după care îmbrăcăm atât de repede haina grea a bătrâneții, a singurătății, până când ne vom lua răsplata sau osânda pentru faptele pe care le-am săvârșit, de-a lungul călătoriei prin viața aceasta, copii, tineri, maturi, bătrâni.

Dar mai ales ne regăsim în situația și starea fiului risipitor, în aproape toate clipele vieții noastre, nu doar prin etapele sau vârstele vieții, pe care le schimbăm de-a lungul existenței noastre, ci și prin faptul că fiecare dintre noi reface oarecum itinerarul lui, între păcat și virtute, cădere, ispite, amărăciuni, lacrimi și ridicare. 

Viața fiecăruia dintre noi este o luptă continua, încordată, continuu, de a ne izbăvi din ghearele păcatelor și patimilor, care ne aruncă în moartea spirituală, și a ne ridica la împlinirea faptelor bune, sau, cum le place Părinților duhov­nicești să spună, viața fiecăruia dintre noi este o luptă de ridicare și izbăvire din „iadul patimilor” spre „raiul virtuților” creștine, singurele capabile să îl împlinească pe om și să-i aducă adevărata fericire, cea veșnică, mântuirea. 

O clipă din viața noastră să nu treacă fără să ne rugăm cu credință dar mai ales cu nădejde Tatălui nostru cel din ceruri şi să ascultăm, să-I împlinim voia, ca să fim fii ai Lui! Cel mai mare pacat știți care este? 

Deznădăjduirea. Acesta este cel dintâi și cel mai mare păcat. 

Văicăreala, nerecunoștinta față de cei care vă iubesc necondiționat și vă fac binele, față de Dumnezeu care ne-a dăruit viața frumusețea bucuria inteligența, pernanenta nemulțumire, plângerea de milă a sinelui, toate acestea sunt distrugătoare de suflet, nasc deznădejde ón limbaj laic depresie. 

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate cele știute dar mai ales pentru cele neștiute pe care le avem și le-am primit, pentru cei care vă iubesc și  se ostenesc pentru voi.

Multumind sporiți. Doar mulțumind. Prin recunoștință înmulțiți partea voastră primită în dar de la Dumnezeu.

m.i