Îți trece prin vene până în inimă și crește odată cu tine.
Dacă ai în sânge șofatul, ,,zborul,, acesta minunat, vei întâlni în călătoriile tale cele mai uimitoare și tari senzații : libertate absolută, echilibru, esență de adrenalină, liniște sufletească.
Stăpânire de sine. Atunci când plouă și ești pe un drum de munte printre stânci și brazi iar ștergătoarele dansează într-un ritm amețitor pe parbriz uiți de tine și intri într-o altă dimensiune, cea a cunoașterii de sine. Simti motorul ca pe o bătaie de inimă. Îți controlezi și evaluezi limitele.
De mic copil am iubit motoarele. Le-am fost cumva frate mai mic, dar simt că și ele mă iubesc pe mine.
Pasiunea aceasta nebună, dragostea de motoare și de aviație am deprins-o de la un unchi foarte drag Nenea Puiu, Vasile Meltei(+), fost pilot absolvent al Școlii de Aviație de la Bobocu care ulterior a lucrat ani mulți pe platformă la Uzinele A.R.O și care facea machete de avioane personalizate cu motoare miniaturale, la Câmpulung Mușcel, orașul copilăriei mele și al celor mai frumoase vacanțe de vară.
Cât era ziua de vară de lungă mergeam amândoi în parcul central din Câmpulung și puneam în mișcare motorașele miniatuarale ale avioanelor facându-le să zbârnâie și să taie parcă cerul cu zgomotul lor amețitor, grozavă poveste erau.
Când era necesar și asta se întămpla destul de des reparam lăstunul* din dotare cu motorul lui pretențios care trebuia reglat minuțios.
*(lastunul- Dacia 500, avea un motor identic cu cel de pe Oltcit dar jumătate. Era compus din două pistoane și răcire forțată pe aer)
Lăstunul era achiziția mai târzie, mașina copilăriei fiind un Fiat 1100 D cu care tăiam împreună cu nenea, dealurile până la Malu cu Flori sau spre Bughea și prin împrejurimi. Doamne ce timpuri frumoase.
Îmi amintesc perfect garajul din piatră de râu plin de minunății, chei diverse și piese de mașini din curtea casei bunicilor de pe Negru Vodă 175. Cu fratele mămăiței mele, Ana, Victoraș un om impozant și extrem de carismatic tot fost pilot și el, în vremea copilăriei mele era un soi de directoraș pe la ARO, am învățat să șofez pe platformă în diferite condiții conducând mai toate tipurile de mașini care se produceau iar mai târziu fiind în schimb de experiență Victoraș cu cei de la Colibași am avut ocazia să văd halele de montaj Dacia și să mă bucur de șansa de a cunoaște Dacia încă din Uzină.
Fratele tatălui meu, Nuțu, avea o minunăție de Dacia 1100 S (sutică sport) după care eram înnebunit, și uite așa ușor pe nesimțite aproape, motoarele pornite și strunite de mâinile mele de copil au devenit parte din mine și din adolescența mea.
Îmi amintesc perfect mirosul benzinei pentru motorașele miniatuarale și uleiul pe care îl foloseam.
Anii au trecut și am întâlnit diferite tipuri de motoare pe la unele am meșterit singur diverse. Deși tehnologia a avansat, deși nu sunt ușor de întreținut, șofez cu multă pasiune și plăcere două autoturisme Dacia, 1300 (1970) și 1100(1969).
Un motor reglat bine cu o carburație corespunzătoare, pusă la punct îți poate dărui un sentiment foarte plăcut, șofatul devine relaxant și foarte special.
m.i
Dacă ai în sânge șofatul, ,,zborul,, acesta minunat, vei întâlni în călătoriile tale cele mai uimitoare și tari senzații : libertate absolută, echilibru, esență de adrenalină, liniște sufletească.
Stăpânire de sine. Atunci când plouă și ești pe un drum de munte printre stânci și brazi iar ștergătoarele dansează într-un ritm amețitor pe parbriz uiți de tine și intri într-o altă dimensiune, cea a cunoașterii de sine. Simti motorul ca pe o bătaie de inimă. Îți controlezi și evaluezi limitele.
De mic copil am iubit motoarele. Le-am fost cumva frate mai mic, dar simt că și ele mă iubesc pe mine.
Pasiunea aceasta nebună, dragostea de motoare și de aviație am deprins-o de la un unchi foarte drag Nenea Puiu, Vasile Meltei(+), fost pilot absolvent al Școlii de Aviație de la Bobocu care ulterior a lucrat ani mulți pe platformă la Uzinele A.R.O și care facea machete de avioane personalizate cu motoare miniaturale, la Câmpulung Mușcel, orașul copilăriei mele și al celor mai frumoase vacanțe de vară.
Când era necesar și asta se întămpla destul de des reparam lăstunul* din dotare cu motorul lui pretențios care trebuia reglat minuțios.
*(lastunul- Dacia 500, avea un motor identic cu cel de pe Oltcit dar jumătate. Era compus din două pistoane și răcire forțată pe aer)
Lăstunul era achiziția mai târzie, mașina copilăriei fiind un Fiat 1100 D cu care tăiam împreună cu nenea, dealurile până la Malu cu Flori sau spre Bughea și prin împrejurimi. Doamne ce timpuri frumoase.
Îmi amintesc perfect garajul din piatră de râu plin de minunății, chei diverse și piese de mașini din curtea casei bunicilor de pe Negru Vodă 175. Cu fratele mămăiței mele, Ana, Victoraș un om impozant și extrem de carismatic tot fost pilot și el, în vremea copilăriei mele era un soi de directoraș pe la ARO, am învățat să șofez pe platformă în diferite condiții conducând mai toate tipurile de mașini care se produceau iar mai târziu fiind în schimb de experiență Victoraș cu cei de la Colibași am avut ocazia să văd halele de montaj Dacia și să mă bucur de șansa de a cunoaște Dacia încă din Uzină.
Îmi amintesc perfect mirosul benzinei pentru motorașele miniatuarale și uleiul pe care îl foloseam.
Anii au trecut și am întâlnit diferite tipuri de motoare pe la unele am meșterit singur diverse. Deși tehnologia a avansat, deși nu sunt ușor de întreținut, șofez cu multă pasiune și plăcere două autoturisme Dacia, 1300 (1970) și 1100(1969).
Un motor reglat bine cu o carburație corespunzătoare, pusă la punct îți poate dărui un sentiment foarte plăcut, șofatul devine relaxant și foarte special.
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu