Munti, ape, dealuri, toate se derulau in fata ochilor cu o viteza ametitoare. Nu imi mai simteam mana dreapta. Fusesem impuscat.
Cu ultimele puteri am desfacut scandurile din podeaua vagonului de tren in care eram prizonier si m-am aruncat intre linii. Am reusit sa evadez din iadul lagarului german de exterminare. Cerul albastru deasupra ochilor mei si soarele arzator cat cuprindea zarea.. Istovit, ma furisam noptile, ziua stateam ascuns prin cavourile unui cimitir parasit.
Mancam pamant si imi ostoiam setea cu apa amara din pamant strain. Fuga, o fuga continuu dupa libertate. Dupa ce am mers anevoie mai bine de o noapte intreaga, am adormit frant intr-un camp cu orz. Sa fii trecut ani sau zile, nu stiu. Am simtit ca prin vis cum cineva incerca sa ma ridice si sa ma trezeasca. Un batran cu chip bland deosebit ochii stralucitori imbracat cu vesminte verzi albastre si cu o evanghelie in mana dreapta ca sfintii din icoane.
- Dormi, de ce dormi? m-a intrebat batranul. Trebuie sa soseasca aici nemtii care te cauta.
- Ridica-te si fugi. Fugi acum.
-Nu stiu nici unde sunt, unde sa fug? l-am intrebat ingrozit.
-Iesi din lanul de orz si mergi pe marginea lui, vei intalni un rau, sa il treci.
M-am trezit din vis si am inceput sa alerg spre marginea lanului, dar mi-a trecut prin minte ca nu am multumit batranului si am intors capul, disparuse... Alergam ingrozit spre raul care se vedea in fata mea si in gand imi veneau padurile de acasa de la malu cu flori si apa zanelor, apa curata a izvorului din Valea cu peri, Biserica veche, sunetul clopotului.
Am ajuns cu greu la rau si l-am trecut, ascunzandu-ma pe celalalt mal. Ingrozit priveam cum lanul de orz era scotocit de cainii soldatilor germani, si cum acestia se indreptau la locul unde eu adormisem. Cainii i-au condus la marginea raului, dar apa a sters urmele mele si am scapat. Inima imi batea tare, imi batea cu putere, gata sa imi sparga pieptul...
Au renuntat. Ma rugam continuu Maicii Domnului si cand m-am mai linistit, mi-a venit in minte batranul, stiam , simteam ca era Sfantul Nicolae trimis de Maica Domnului. Ranit si infometat, am mers cu greu cale lunga, dar am trecut linia frontului si am ajuns la ai nostri. Ca prin vis aud in italiana:
-Are puls. E viu.
Simteam ca ingerul meu pazitor este cu mine si nu ma lasa singur nicio clipa. Ma rugam:
-Dumnezeule, iarta-ma pe mine pacatosul!
Am deschis ochii si in realitate eram intins pe asfaltul ud al autostrazii, mi-era frig cumplit, paramedicii se chinuiau sa ma resusciteze, nu imi simteam mana dreapta, era desprinsa de corp.
Avusesem un accident cumplit la Massa Marittima.
Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa fie viu!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
-m.i-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu