- Sa nu pandesti maica, ca ramai mut, sau mai stiu io, doamne-fereste.
Imi suna in minte vocea de inger a mamaitei mele dragi, străbunica Milica.
- Nu pandesc, n-ai grija o asiguram eu cu un aer grav de om serios.
Si ma furisam in luna lui cuptor sub coasta la trecatoarea lupilor, spre valea cu peri doar sa le vad, de cu primii zori din zi.
De vazut nu cred sa le fi vazut vreodata, ca mut n-am ramas, ba unii zic, as vorbi prea mult..
De frumoase, erau frumoase tare ca ingerii lui Dumnezeu din cer. Mereu zicea asa mica mare, mama bunicii mele. Sa fi avut paisprezece-cinsprezece ani cand am auzit prima oara vorbindu-se in soapta de coroana de foc a Mariei Sale..
Facusera juramant de taina batranii si parintii lor, asemenea.. Ca nu vor spune nimanui locurile vii din Malu cu Flori, unde pamantul arde necontenit si nu are odihna si liniste deasupra coroanei Mariei Sale, Negru-Voda. Cand urci costisa, pe sub Cotina Popii, dincoace de valea cu peri se vad flacarile ce ard ca marturie deasupra pamantului inverzit primavara, focurile vii.. Avea tata mare sub icoana veche agatata in coltul din soare rasare al odaitei, o scandurica de brad pe care statea icoana sprijinita si care era scrijelita: ''nv la trecatoare''..
Si azi ma gandesc, sa fi stiut Petre Grecu ceva si sa fi luat cu el in mormant..
Nv, sa insemne Negru Voda.. sau nord vest de trecatoarea lupilor.. Nu stiu, dar mi-o amintesc pe strabunica cand imi povestea ca la ceva timp dupa ce au vorbit despre minunea coroanei, batranii, tata mare, Petre Grecu, a venit intr-o seara acasa istovit tare si speriat, povestindu-i o nastrusnica patanie:
'' Tu Milica, azi m-am luptat cu tartorul "..
-Cand am ispravit de gatat lemnele din taiere, mi-o venit in cale tartorul si o zis sa ma ieie ca am spus secretu' jurat, da io om cu frica lui Dumniezau' n-am vorbit de Maria Sa..
- Si mi-am facut cruce cu limba in gura ca mainile s-or tinut betege si o disparut uratul.. Asa ar fi zis tata mare Petre Grecu, povestea mica mare, Dumnezeu s-o ierte ca de acum s-a dus si dansa in randul sfintilor, dar nu inainte de a implini suta de ani. Tu sa tii minte maica, ca esti om cu carte, sa fii părinte ca tată-tu George, sa asculti si sa iubesti oamenii, asa-mi zicea..
Sa scrii intr-o zi toate cate iti povestesc sa le stie romanii, ca Maria Sa a fost om puternic si sfant, asa sa te ajute Dumnezeu sa le spui..
Si anii au trecut. Iata-ma scriind la micul birou improvizat ce istoriseau in smerenia lor bunii mei.. Astept.
Astept la Capsa, nerabdator de mai bine de jumatate de ceas sa cunosc acest regizor care va aduce la lumina Coroana de foc a Mariei Sale.
Imi pun cap la cap hartiile si astept nerabdator.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
-m.i-
______________
Nota mea
Ielele, zânele rele din mitologia românească sunt cele mai misterioase şi fascinante creaturi despre care legendele românilor vorbesc de sute de ani. Surse de inspiraţie pentru poeţi şi scriitori, care le-au transformat în personaje literare, ielele constituie şi subiectul unor studii folcloristice în care autorii au încercat să explice atât originea, cât şi semnificaţia creaturilor.
Făpturi feminine supranaturale care apar în cete pe câmpii sau în păduri, care cântă şi dansează în veşminte vaporoase sau dezbrăcate, lăsând în urma lor semne ale unor cercuri de foc. Acesta este portretul ielelelor, descris de folclorişti şi de poveştile din popor de-alungul timpului.
Dimitrie Cantemir aminteşte şi el de iele în ” Descrierea Moldovei”, numind ielele "nimfe ale aerului, îndragostite cel mai des de tinerii mai frumosi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu