Jurnal de dragoste necreată - CapXLI - Iubirea sinceră este un schimb de fiinţă, o întregire reciprocă a omului.

Iubirea este dorința de a dărui tot ceea ce este al tău altei ființe și de a trăi fericirea acesteia ca și cum ar fi a ta!

Iubirea adevărată îmbogăţeşte pe fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la nesfârşit, fără comparații deşarte, se îndepărtează de egoism. Este continuu, nu se înpuținează ci creşte la infinit, urcă omul spre Dumnezeu care este Iubirea infinită, pe când ura sărăceşte, schimonoseşte, îmbătrâneşte omul prematur, coboară pentru că nimic nu dă şi nu primeşte nimic.

Bărbatul care iubeşte sincer găseşte în femeie o taină indefinită. Ea îşi cunoaşte cererea întregirii prin bărbat, de aceea îl iubeşte pe bărbat; şi bărbatul la fel întregirea prin femeia pe care o iubeşte. Dragostea sinceră este bucuria nesfârşită, dorul de celălalt şi răbdare a lui, viață. Atunci doar anuminte cuvinte nu mai au folos şi cei doi din iubire se înteleg din priviri, din gânduri.

Iubirea uneşte uimirea în faţa tainei celuilalt şi răbdarea neputinţelor lui şi ajutorarea lui în ele. 

În iubire, doar prin iubirea care din dăruire continuu se desăvârşeşte amândoi devin tari. Un rol important în această spiritualizare treptată a legăturii dintre ei a descoperirii în şi prin iubire îl are exerciţiul şi creşterea responsabilităţii unuia pentru altul. Iubirea creşte din exerciţiul responsabilităţii reciproce, iar responsabilitatea creşte din iubire sinceră.

Vieţuind împreună, cele două persoane se configurează una după cealaltă, încât bărbatul se completează se desăvârşeşte şi ca persoană prin femeie, şi invers. Fiecare devine un fel de co‑persoană şi amândoi o unitate co‑personală, o ființă în trupuri separate.

De aceea, bărbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se mai realizează ca persoană, definită prin convieţuirea cu o singură persoană ca femeie. Trăsăturile lui personale vor deveni fluide, nedefinite. Propriu‑zis acela va deveni mai mult un individ‑specie, căci cel ce e lipsit de o adevărată şi permanentă comuniune personală e mai mult un individ uniform al speciei decât o persoană. În el se dezvoltă mai mult pasiunile speciei, nearmonizate şi neînfrânate. 

Bărbatul are în femeia iubită umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. Ei îşi sunt unul altuia deplin descoperiţi, într‑o totală sinceritate; fiecare îi este celuilalt ca un alt „eu”, rămânând totuşi un „tu” care îi este necesar pentru a se descoperi.

Fiecare se uită pe sine, făcându‑se eul celuilalt.

Iată ce spune Sf. Ioan Gură de Aur:

„Cel iubit este pentru cel ce iubeşte identic cu sine. Însuşirea iubirii este de aşa fel încât cel ce iubeşte şi cel iubit nu mai par să formeze două persoane deosebite, ci un singur om”.

De aceea observam la cei care se iubesc trasături comune, gânduri comune, completări, aceleaşi trăiri şi chiar merg, păşesc la fel.

Până la urmă, îți dai seama cât curaj îți trebuie să îți deschizi sufletul, și din iubire să îți iei inima din piept cu toate comorile ei și să o dăruiești așa întreagă, fără să stai pe gânduri, unei persoane străine doar pentru că tu i-ai văzut pentru o clipă, atât cât s-a oprit timpul între voi, inima, și crezi că se potrivește cu a ta. 

Doar pentru ca vrei ca persoana aceasta să aibă două inimi.

O greșeală specifică doar oamenilor, este aceea că îmbracă de cele mai multe ori haina grea a durității, să ascundă sub ea sensibilitatea inimii. Nici florile, nici animalele nu știu să îmbrace această haină. Ele rămân așa cum sunt, sensibile. Nu se ascund. 

m.i

,,Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există numai pentru că iubesc.Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor, iubirea.,,

replică celebră - Război şi pace de Lev Tolstoi (1869)