Există persoane care merg pe drumul vieții și pur și simplu uită, abandonează partenerul lor în această călătorie pierzându-și capul în mulțimea de chipuri din jur. Vor, de fapt nici ele nu știu ce vor. Merg așa haotic alături de alții și alții ca într-un miraj apoi când sunt și ele abandonate după ce au fost doar folosite sau dau iar de greu se așteaptă să își găsească partenerul acolo unde l-au abandonat doar le iubea, nu?
Acela e obligat cumva să stea acolo prezent. Fără sentimente fără cuvinte fără nimic, vântul vieții peste el dar să nu-și abandoneze postul. Poate acela chiar așteaptă , dar ele nu mai știu locul și nici pe cine au avut ca partener de călătorie. Au vag în minte că le era bine. Nu în suflet că nu au așa ceva.
În minte, omul rațional omul nou atât are minte. E liber să facă ce vrea. Ce atât iubire? ,, Iubirea se oferă nu trebuie să aibă și rezonanță,,
Tot timpul caută dar nu vor mai găsi niciodată ce au pierdut. De fapt și-au pierdut sufletul. Poate tocmai cei care ii iubeau asta le era, suflet.
Nu este adevărat că odată cu timpul nostalgia trece.
Sunt oameni care își dau seama de lucruri după ce le pierd. Atunci e plângerea și durerea mai mare.
Sunt oameni care se tem să piardă anumite lucruri.
Aveți totuși grijă să nu uitați parola la viață.
În ultima vreme ați intrat cam rar. (în viață)
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu