Prin incercari si nenumarate necazuri mai mari sau mai mici, prin dezamagiri prin lacrimi ajungem la desavarsire. Piatra oricat ar fi ea de tare tot este macinata de apa, fie doar si de picaturile de ploaie. Asa si sufletul omenesc, oricat de mici ar fi greutatile, se macina si se zdruncina, plange.
Desavarsirea se naste numai prin lasarea grijilor si a gandurilor rele. Mintea lucida care se roaga si este in continuu dialog cu Dumnezeu nu are timp pentru tristeti si lucruri marunte care fura zilele omului si il lasa nemantuit. Adevarata izbanda (fericire) este ca omul, care a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, sa devina asemenea Lui, adica sa curete starea de greseala prin virtutea bunatatii, sa iubeasca cu sufletul plin pe semeni fara diferente, si întreaga creatie si sa creada ca la Dumnezeu
Creatorul toate sunt cu putinta.
Ce ii cerem noi Celui care a creat toate, pe cei dragi noua si stelele si soarele, pamantul si florile, viata in toata minunatia ei, mai mult decat sa credem in El si asa vom fi vii? Orice ii cerem lui Dumnezeu este cu putinta la El. Si mortii ii invie, si muntii ii zideste. Mintea omeneasca nu poate cere lucruri mai presus de minte. Tot ceea ce cunoastem, stiinta toata este doar din ingaduinta Lui. Suntem nascuti dupa chipul lui Dumnezeu, suntem deci datori sa devenim si dupa asemanarea Lui. Adica buni, iertatori unii cu altii. Iubitori. Copiii cand se cearta pe jucarii nu tin suparare. Dupa cearta se joaca impreuna in continuare ca si cum nimic nu le-ar fi stricat joaca lor. Ce minunat. Dumnezeu este atat de bun cat mintea omeneasca nici nu poate cuprinde.
Daca tatal nostru este frumos si bun, daca mama noastra este frumoasa si buna, daca copiii nostri sunt frumosi si buni, toti cei pe care ii iubim sunt frumosi si buni, cat este oare de frumos si de bun, Dumnezeu Creatorul lor si a toate? Cat este de bun cu noi ca a ingaduot sa ii avem pe acestia aprope. Avand credinta adevarata in Dumnezeu Tatal a tot, suntem vii si nelipsiti de dragostea Lui! Numai cunoscand iubirea
Lui putem iubi si noi cu adevarat. Asa cum hranim trupul si il imbracam sa nu sufere de schimbarile vremii de frig sau de cald si sufletul are nevoie si el de hrana si de imbracaminte ca sa tina trupul viu. Hrana ii este rugaciunea si iertarea- apoi impartasirea care este esentiala vietii pamantesti si vietii vesnice si imbracamintea ii este iubirea- curata dreapta si cinstita fara tradare.
Un trup ingrijit dar cu sufletul neingrijit si uitat se imbolnaveste si moare. Care este hrana sufletului? Hrana vie a sufletului este euharistia. Daca privesti o floare, daca admiri rasaritul, daca asculti un cantec, daca daruiesti ceva, daca te ingrijesti de cineva sarman, atunci iti hranesti sufletul. Dar oare poti sa privesti o floare fara sa te gandesti la creatorul ei? Poti sa admiri un rasarit de soare fara sa multumesti celui care a creat aceasta minunatie? Nu poti la fel cum nu poti sa asculti un cantec fara sa te gandesti la persoana care da viata acelui cantec, nu poti sa daruiesti ceva cuiva fara sa te gandesti fara sa ai in suflet persoana care primeste darul tau. Asta inseamna rugaciune, comuniunea vie, reala cu Dumnezeu.
Care este imbracamintea sufletului? Imbracamintea sufletului este aura de lumina care invaluie sufletul atunci cand iubesti pe semeni neconditionat, este harul care invesmanteaza sufletul atunci cand judeci cu mila pe ceilalti, cand ii intelegi cand ii ajuți, cand sau din ceea ce este al tau altora sau macar cand te straduiesti sa ii intelegi, este mantia faptelor bune si haina dreptatii, este vesmantul rabdarii si al credintei.
Dumnezeu intotdeauna asculta rugaciunea omului, insa la Dumnezeu nu exista spatiu si timp. De aceea trebuie sa avem virtutea rabdarii sa o cultivam ca pe o samanta aducatoare de multa roada pentru viata si mantuirea noastra. Sa asteptam rabdatori. Asa cum si noi indeplinim copiilor nostri tot ceea ce ei ne roaga, dar doar la timpul cuvenit, pentru ca de multe ori ei fiind mici nu stiu ce ne cer si ca nu au trebuinta de anumite lucruri atunci cand le cer, la fel si Dumnezeu asculta cererile noastre si ne daruieste totul intocmai, dar chiar atunci cand avem nevoie cu adevarat si suntem pregatiti sa primim ceea ce cerem in rugaciune.
Daca ne vom ingriji doar trupul fara sa purtam grija si de suflet va veni vremea cand timpul vietii noastre se va scurge si multa amaraciune vom avea. Sa iertam la timp ca si noi sa fim iertati. Cand ai o rana trupeasca oricat de mica sau de mare, doare, dar oricat de tare ar durea ea trece, se vindeca si uitam. Insa cand rana este sufleteasca, doare cumplit, iar fara spovedanie si rugaciune, fara sa iertam, fara iubire, pot trece ani, zeci de ani sau toti anii vietii noastre si ea sa nu se vindece sa urateasca trupul si sa il schimonoseasca sa il micsoreze.
Dumnezeu nu creeaza necazurile, noi ni le cream, Dumnezeu le ingaduie la fel ca un parinte bun care lasa voia copilului, ca sa ne indreptam si sa ne mantuim sa fim vii.
_______________
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu