Sfârșit de noiembrie început de decembrie, vânt uscat mistuitor ca și vântul de prin frigiderele majorității românilor, iarna lui '89, sărăcie lucie, magazine care țiuiau de goale, vitrine pântecoase cu geamurile murdare pline cu creveți vietnamezi din făină de orz gata făcuți, bâltind a ulei întinși ca niște piramide pe tăvi mari albe din plastic, lumina oprită mai toată ziua, untură pe pâine cine avea, marmeladă acră și eugenii fără cremă pline de sfaiogi (lingeam puțina cremă și aruncam biscuiții). Fără lumini pe străzi Bucureștiul părea pustiit și gol.
Oamenii plini de griji îmbrăcați cenușiu mai toți. Mașinile nealimentate din lipsa benzinei zaceau sub prelate scorțoase pline de praf asteptându-și rândul la circulat în funcție de număr, cu soț sau fără soț. Noi copii.
Caietele de școală erau cu foi din ce în ce mai de proastă calitate aproape gri paginile, obligația de a le linia întotdeauna, era un coșmar, asta chiar azi vorbeam cu cineva foarte drag venindu-mi în minte acest amănunt al liniatului caietelor, operațiune făcută cu migală bineînțeles de mama, cei mai mari din clasele 7-8 trăgeau două linii una lângă alta una cu albastru si una cu roșu, mă rog nu despre asta vreau să vă povestesc, nici de ,,bucuria,, bomboanelor cubaneze care ne mai îndulceau sărbătorile sărăcăcioase de iarnă, ci despre o mare minune, pe care a facut-o pentru mine Sfântul (Moșul) Nicolae, știți voi, toate minunile sunt mari dar cele mai mari se petrec în taină, sunt vii și nu se uită niciodată până la ultima clipă a vieții.
Tata era preot la o bisericuță mică tare ca o jucărie dulce, ca o icoana vie undeva sub pasarela Băneasa pe lângă linia tramvaiului 5 în vechiul Cartier de căsuțe sărăcăcioase Diaconescu, bisericuța fiind făcută pe cheltuiala vrednicului de pomenire Justinian Patriarhul în plin comunism când bisericile se desființau și sfințită chiar în ziua luna și anul nașterii tatălui meu 21 mai 1953, unde el a slujit 26 de ani, la Dumnezeu nu există coincidențe, noi oamenii din necredintă spunem așa. (azi Băneasa Herăstrău este mare cartier select de fițe al capitalei, râvnit)
Fratele tatălui slujea la Biserica Puișor-Spirea Nouă pusă pe listă pentru demolare, chiar unde s-a construit acum Catedrala. Primii fulgi de zăpadă, ziua Sfântului Nicolae, zi pe care noi copii fiind o așteptam cu multă bucurie. Merg împreună cu mama, plecăm spre biserica unde slujea tata. Nefiind curent electric și tramvaiele nu mergeau, la metrou se lucra ceva, noi locuind aproape de Biserica unde slujea unchiul meu am mers acolo pe jos fiind mai ușor. Am stat la Sfânta Liturghie și m-a împărtășit nenea Costel părintele cum îi spuneam eu unchiului meu. Când am plecat de la slujbă se făcuse un frig afară de-ți trosneau oasele, nici țipenie de oameni pe străzi. Pustiu. Am ieșit printr-un gănguleț dintre blocuri spre bulevard.
Unde ar fi acum Mariott, dintr-o dacia pickup a căzut în fața mea o cutie simplă din carton tare de culoare gri legată cu sfoara. Mașina a coborât în viteză panta dealului spre Unirea si s-a făcut nevăzută. Pe cine să strigi ce să faci?!
Am ridicat cutia, și am desfacut-o curios. În ea, minune, o pereche de ghetuțe maro numarul 38, atât purtam eu atunci. Eram un copil. Ce bucurie și ce mare minune făcuse Sfântul Nicolae cu mine, m-a binecuvântat în chip real. A fost acolo. Din Rai pe pământ!
Îmi amintesc cu drag cum ne pregăteam ghetele pe care noi copiii le curătam în seara de dinaintea Sfântului Nicolae și în care bieții noștri părinți dragii de ei puneau cu cine știe ce eforturi câte ceva să ne bucure inimile. De fapt cel mai mare dar este iubirea. Asta puneau ei, iubire! Mare și Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Pe parcursul vieții până acum am primit mult ajutor de la Sfântul Nicolae!
________
Mi-aș dori ca Sfântul Nicolae să ajungă la toți copiii din lume și ei să aibă bucuria aceea a mângâierii Sfântului lui Dumnezeu așa cum personal am trăit când eram copil și am primit o pereche de ghetuțe direct de la Sfânt.
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu