Dumnezeu se face tuturor toate.
Unul vrea o casă, altul s-a plictisit de ea, altul plânge de foame, altuia îi este rău că a mâncat prea mult, altuia îi este sete dar n-are apă, altul răcorește asfaltul risipind apa.
Unul vrea nevastă, altul vrea să scape de ea.
Unul vrea să învețe, altul fuge de şcoală. Unul se vaită că este prea sărac, altul se tânguieşte că nu ştie ce să facă cu banii de teamă să nu îi ceară cineva din ei. Unul se plânge că este sătul de viață, altul se roagă să mai trăiască măcar o zi, o clipă.
Unul vrea ceva, dar nu ştie ce, altul ştie ce vrea dar nu ştie cum să ceară. Unul e ateu dar se bucură în mod egoist de tot ce a lasat Dumnezeu şi nu recunoaşte nimic, toate i se cuvin de la sine.
Una înaltă vrea să fie mai scundă, una scundă vrea să fie înaltă.
Altul se crede sfânt și profețește fals dar are inima putredă, altul se crede păcătos dar strălucește de sfințenie, unul are viziuni dar este orb și minte, altul vede dar nu observă nimic, unul e surd dar aude tot, una omoară cu gura prin bârfă, cât un oraș întreg, alta îşi doreşte măcar o vorbă bună.
Unul îşi blesteamă părinții şi le spune că s-a saturat de ei, căci nu sunt buni de nimic, altul îşi plânge părintele mort şi ar da timpul înapoi pentru o clipă cu el.
Alții se sinucid, alții ucid, unii râd, alții plâng.
Dumnezeu face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi. Se întrupează făcându-se om, se Naște continuu pentru fiecare dintre noi,se lasă răstignit ca să răstignească prin durerea Sa păcatele și calicia noastră. Înviază ca prin omul nou fără de păcat să ne ridice pe noi toți oamenii la cer, toți să înviem să nu piară niciunul.
Noi ce facem pentru Dumnezeu?
Cât de minunat este Dumnezeu, cuvintele sunt sărace. Câtă iubire, mai presus de infinită iubire revarsă asupra celei mai frumoase perechi de oameni din toate timpurile Adam(pământ) și Eva(viață).
Deși greșise lui Adam din iubire, Dumnezeul Dumnezeilor și Domnul Domnilor Dumnezeu Cel Preamilostiv îi dă dreptul la intimitate desăvârșită întrebându-l:
,,(Si a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis) Adame unde ești?- Facerea III,9,,
Oare Dumnezeu nu știa că Adam greșise? Oare Dumnezeu nu știa unde este Adam, El care stie toate și știe pe fiecare ,,din pântecele maicii sale?,,
Din iubire desăvârșită îl întreabă, îl lasă să aleagă. Adevărul sau minciuna. Moartea sau viața. Iubirea sau trădarea. Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, frumos şi nemuritor.
Dumnezeu privind întreaga creaţie, a cărei încununare era omul, a văzut că toate “erau bune foarte” (Facere 1, 31).
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Dacă vreţi să ştiţi cum era trupul nostru, atunci când a ieşit din mâna lui Dumnezeu, să mergem în rai, şi să-l vedem pe omul aşezat de Dumnezeu acolo. Trupul său nu era supus stricăciunii; asemănător unei statui scoase din cuptor şi strălucind de lumină, el nu era încercat de nici una din neputinţele pe care le vedem astăzi”.
- În pericopa evanghelică cu învierea lui Lazăr este un amănunt foarte important, esențial, peste care trecem uşor. Se spune acolo că Mântuitorul văzându-l pe Lazăr în mormânt de patru zile, mirosind urât, “a lăcrimat” (Ioan 11, 35).
De ce? Superficial analizând situaţia putem răspunde aşa: pentru că-l iubea pe Lazăr. Când moare un om drag plângi. Din iubire. Aşa că nu-i lipsită de temei această afirmaţie. Foarte corectă.
Dar motivul mult mai profund și mai înalt pentru care a plâns Domnul Hristos este altul. El Dumnezeu ştia că l-a creat pe om tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Şi iată-l pe omul frumos, sănătos şi nemuritor, mort de patru zile, intrat în descompunere şi mirosind greu fără chip și fără glas. Văzând în ce hal a ajuns coroana creației Sale, Dumnezeu Mântuitorul a plâns.
Cine făcuse lucrul acesta? În orice caz nu Dumnezeu, pentru că aflăm din Sfânta Scriptură foarte explicit că “Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 13). Nu l-a făcut pe om spre moarte. Şi atunci, totuşi, cine a făcut moartea, pentru că ea este o realitate extrem de tragică peste care nimeni nu poate trece?
Ne spune Sfântul Apostol Pavel lămurit: “prin trădarea iubirii, prin neascultare a intrat moartea în lume”
Aşadar mândria este izvorul suferinţei, neputinţei, al durerii, bolii şi, în sfârşit, al morţii. Iar neascultarea (trădarea iubirii) i-a fost sugerată omului de diavol.
Moartea este urmarea mândriei şi a neascultării, a trădării iar mergând pe firul lucrurilor ajungem la diavolul – vrăjmaşul lui Dumnezeu. “Opera” lui o avea în faţă Domnul Hristos la mormântul lui Lazăr.
Multe răni pricinuieşte trădarea şi mândria firii omeneşti. Omul care la început era curat, gingaş vejnic tânăr şi sfânt, devine pângărit, bădăran şi pătimaş. Omul împătimit de un viciul trădării nu mai este liber, este un om dependent care se ascunde și ascunde de ceilalți ceea ce face.
Este adevărat că Dumnezeu l-a creat pe om cu libertate. Dacă n-ar avea libertatea alegerii între bine şi rău n-ar mai fi o fiinţă morală, ci o simplă mașinărie, un număr de identificare în iad, un robot.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
m.i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu