Jurnal de dragoste necreată Cap XIV - Dragoste sau pustiire

Într-o lume de minciună
Când tu știi că ești maimuță
Unde suflet nu există
Tu ești doar o mașinuță

Când toți cred că tot ce este
E o pură întâmplare
Că toți aici trăiesc veșnic
Și că moarte nimic n-are

Când mai pleacă câte unul
Cunoscut sau împăratul
Se cutremură poporul
Și cu toții își dau coate

Vai, dar cum este posibil
Ati auzit, cum se poate?
A murit guvernatorul
Noi știam că n-are moarte

Era înconjurat de lume
Toți pe el îl cunoșteau
Avea foarte mulți prieteni
Cunoscuții-l lăudau

Nu e drept nu se cuvine
Cum să aibă chiar el moarte
Știm cu toții nu se poate
Faima, banii și știința
Nu-ți mai dau dreptul la moarte.

Dumnezeu? E o poveste
Undeva prin evul mediu
Cum să creadă cineva
Că El toate le-a făcut
Și doar cu iubire pură
A pus suflet în om de lut?

Astăzi ajungem pe Marte

Știința-i de neîntrecut

Astăzi dacă vrei și Luna

Cu banii poți vizita

Poți să-ți mai pui și-un picior
Trei picioare poți avea
Păr mai lung
Orice poți face
Minte nu poți cumpăra.

Nici credință și nici viață

O zi-n plus nu poți avea

Poți să dai toți banii tăi 

Și toată averea ta

Când a hotărăt Stăpânul
Și dreapta Sa judecată
Îngerul morții îndată
Desparte lutul de suflet
Ia omul la judecată.

Și toată știința lumii

Rămâne neputincioasă

Se miră și se-nfioară

Cum se poate, ce să facă?

Să oprească, să ascundă
Pe Dumnezeu și-a Sa putere
Și dreapta Sa judecată.

Toți să creadă mai departe

Că totu-i nemuritor

De suflet să n-aibă grijă

Să ajungă-n iad ușor.

Așa cum îți hrănești trupul
Nici de suflet nu uita,
Dă-i iubire și iertare
Asta este hrana sa.

Orice rană cât de mare 

Trupul poate vindeca.

Dacă rana-i sufletească

Nimic nu te doare așa.

În această lume mare
Suntem simplii călători
Nu luăm nimic cu noi
Totul are vremea sa.

marcian