Padurea este vie si are in mijlocul ei apa vie. Cred ca mi-e sora cumva de la tata. Tatal Dumnezeu. Nu degeaba spun batranii nostri ca romanul e frate cu codrul. Ador padurea in toata minunatia ei. Merg incetisor prin padure, ca si cum as citi o carte si-mi umplu plamanii cu mirosul dulce de mucegai al pamantului. Pamantul sta aburind ca o paine tocmai scoasa din țest. Imi vorbeste iar eu o ascult. Ma cearta pentru prostiile pe care le mai fac si eu, suiera si se astampara. Nu ma supar căci o iubesc. Iarna asta hada fara pic de fulgi a fermecat pădurea, totul este aici uitat de timp. Padurea pare ca a adormit si s-a cufundat intr-un somn lung. Crengi de copaci cazute din inalt acoperite de frunze aramii par asezate intr-o armonie perfecta cu paraul si vegetatia din jur.
Respir umezeala aerului, dimineata devreme. Privesc rasaritul din varful copacilor. Gust din ceata diminetii cu aroma de nard, ce decoreaza feriga si muschii care imbraca copacii.
Imi invaluie inima parfumul proaspat, ca de tamaie dintr-un amestec fin de brad si pin. Mi-as face drum prin tufisurile misterioase, pe cararea spre inima ta, sa simt adierea vantului din parul tau cum imi mangaie fata si parul.
Ascult cum rasuna ecoul, facut de ciocanitul ciocanitoarei, toaca veche, de taina, batuta cu ciocul ei tare in scoarta copacilor, ascult pasarile padurii si plansetul apei ce curge lin spre mine. E liniste. Vreau sa ascult cantecul linistii, stii, seamana cu vocea ta, doar ea ma linisteste asa. Pasesc fara vreo tinta anume printre amestecul crengilor, sa-mi caut cea mai scurta linie senina, ce leaga pamantul de cer si pe mine de univers, tu esti intregul meu univers.
Imi fac propriul drum, pasind prin covorul de frunze multicolore. Unele cred ca sunt din argint.
Se purifica sufletul meu in aceasta minunata lume a padurii.
Vreau sa locuiesc in linistea padurii si ii fac un loc in inima mea. Incerc sa zaresc prin desisiul copacilor uitati de Cronos capitele aurii ale lanii de aur din razele de soare jucandu-se in parul tau ca ambra. Ici-colo, risipit, cate un luminis pe unde soarele se furiseaza sa-mi mangaie fata asa cum numai tu o faci, pare fum de tamaie ce urca spre rai sau falfaitul aripilor de inger ce ma vegheaza de la botez. Ametitoare priveliste a coltului de rai, uitat de Sfantul, pe pamant. Ca marturie rasare-n zare spre islaz, turla zvelta a micii bisericute, ce impunge triumfator cu crucea ei, nebunia si haosul zilei de azi..
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
-m.i-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu