Jurnal de dragoste necreată - Cap XLV - România Apa vie

În adâncimea codrilor
Ascunși de drujbe nesătule și topor
Mai sus de oameni mai jos sub nori
Pe la odihna stelelor
Spre revărsatul zorilor
La trecătoarea cerbilor
În loc de taină curge un izvor.
Apă vie.
Poate sihaștri de-o mai fi și câțiva cerbi să-l știe.

Din țara asta de eroi și sfinți
Au mai rămas speranțe, visuri, rugăminți
Din munții ăștia cu păduri bogate
Au mai rămas doar stânci și răni de rădăcini furate.
N-ajungă-vă fii de năpârci
Plânsul copacilor sfinți smulși.
N-ajungă-vă blestemul tonelor de aur
Răpit din țară ca tezaur
Scobiți voi munții disperați
Și-n locul aurului de-l furați
Cianură și venin vărsați.

Cărbune vă e inima năpârci
Născuți din mame sterpe-n stânci
Ați găsit locul asta binecuvântat
Să îl spurcați voi prin furat.
Ați scos atâta lemn din țară
Cât puteați umple deșertul Sahara

Treizeci de ani, neîntrerupţi,
Ați tot ales mereu corupţi,
Escroci şi hoţi, şi impostori,
Doar mincinoşi, doar trădători.
Au vândut tot ce-au putut.
Milă, nici conștiință, n-au avut.

Au fost trădați și seniori.
Au fost trădați regi, senatori.
Au fost trădați și mareșali.
Au fost trădați ostași eroi.
Și sânge de martiri, și noi.
Au fost trădați copii, nepoți.
Au fost trădați românii toți.

Voi ați uitat ce este important
Că Dumnezeu iubește acest Neam.
La Scaunul de Judecată
Veți plăti amarnic fiecare faptă.
Noi avem aur mult dar nu ne îmbogățim
Și nici cu el în lume noi nu ne prea fălim
Avem și brazi înalți, stejari de ani uitați
Oricât furați de mult
N-o să puteți să-i luați.

Prin venele câmpiei
Trece doar apă vie
Prin pădurile noastre
Trăiesc pajuri măiastre.
Și feți frumoși și zâne
Români cu inimi bune.
Dar peste toate astea avem ce n-aveți voi,
Oricât ne-ar fi de greu e Dumnezeu cu noi!

m.i